Alexandru Băluţă şi-a exprimat dorinţa de a fi convocat la echipa naţională, după ce a fost decisiv în derby-ul dintre Dinamo şi FCSB, încheiat cu scorul de 0-4. Mijlocaşul a avut o evoluţie de vis în duelul de pe Arena Naţională.
FCSB s-a distrat cu Dinamo şi s-a impus categoric. Alexandru Băluţă, Luis Phelipe şi Alexandru Băluţă, cu o dublă, au marcat golurile campioanei.
Alexandru Băluţă vrea la echipa naţională, după ce a fost decisiv în Dinamo – FCSB 0-4
Alexandru Băluţă s-a declarat foarte fericit, după victoria clară obţinută de FCSB. Mijlocaşuş le-a dedicat victoria coechipierilor săi, Darius Olaru, care a ieşit accidentat din meciul cu Dinamo, şi Adrian Şut, care recent şi-a pierdut tatăl.
De asemenea, întrebat despre echipa naţională, Băluţă speră să fie observat de Mircea Lucescu, după evoluţiile solide din acest sezon de la FCSB.
„A fost un meci echilibrat în prima repriză, au făcut şi ei un pressing bun, am ratat ceva ocazii pe finalul primei reprize. Ne-am strâns la pauză, am vorbit. Mă bucur din suflet că am câştigat. Nu era planificat să joc atât, am intrat când nu mă aşteptam.
Îmi pare rău pentru el, sper să nu fie ceva grav. Am intrat şi mi-am ajutat echipa. E o victorie şi pentru el, şi în special pentru Adi Şut, pentru pierderea tatălui lui, astea sunt problemele cu adevărat, sper să-l mai încurajeze. Eram dator faţă de mine, îmi pare rău că nu am reuşit mai multe în meciul cu Rapid, de aceea am avut acea reacţie când am fost schimbat, mi-a părut rău după, mi-am cerut scuze. Datoria mea e să răspund prin randamentul meu. Am făcut-o, mă bucură că mi-a ieşit ce mi-a propus. Sunt sigur că vom reuşi mai mult decât am făcut anul trecut. Am pus şi anul trecut accent pe Cupă, dar am fost egalaţi la Galaţi în ultimul minut, am învăţat ceva, Cupa e un obiectiv, e primordial pentru noi.
(N.r. Despre echipa naţională) Cu siguranţă, cu cât joc mai bine şi voi fi eficient, cu siguranţă se va uita cineva la mine. Trebuie să dau ce am mai bun. (N.r. Despre Universitatea Craiova) Sunt meciuri speciale, nu mai sunt atât de agreat acolo, sigur ne va aştepta un meci greu acolo. Acum trebuie să ne revenim, să ne recuperăm„, a spus Darius Olaru, după Dinamo – FCSB 0-4, conform digisport.ro.
Gigi Becali, în extaz după ce FCSB a umilit Dinamo
Gigi Becali a fost în extaz după ce FCSB a umilit Dinamo. Patronul de la FCSB a spus că Pintilii l-a sunat şi i-a spus că Şut, Olaru şi Tănase au cerut să joace.
Becali a mai spus că ar fi vrut să îi scoată la pauză, dar că ei nu au vrut. Patronul de la FCSB a precizat că îl bucură ambiţia jucătorilor.
„Suntem prea buni la ora asta, pressing nimicitor. Ei au vrut să joace şi ei, fizic au jucat ceva, dar n-au mai putut să alerge, alergăm mai mult decât ei. Am scos trei jucători pe care să-i odihnim. I-am schimbat pe Bîrligea, Tănase, Şut, să-i odihnim.
Marcăm patru goluri într-un meci cu Dinamo, mă bucură valoarea echipei, la modul cum l-am câştigat. Mă bucură că avem valoare. Eu n-aş fi jucat aşa, m-a sunat Pintilii şi mi-a spus că Şut, Olaru, Tănase…oamenii vor să joace, cum e în Premier League. Ăia cum joacă, noi de ce să nu putem. Dacă ei vor să joace, să fie sănătoşi. Nu regret, asta s-a întâmplat cu Olaru, aşa a vrut Dumnezeu. Eu am zis să-i scoatem la pauză, n-au fost de acord nici cu asta. Asta mă bucură, ambiţia lor.„, a spus Gigi Becali la primasport.ro.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDezamăgit de colegi? Top-ul din Serie A în care Dennis Man e la egalitate cu locul 14 de la Balonul de Aur
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPep Guardiola a zis ”NU”! Cel mai prolific atacant din Europa are ușa închisă la Manchester City
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDouă brigăzi de arbitri români în Europa League! Cine va conduce Manchester United – PAOK
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGazzetta dello Sport a făcut marele anunț despre transferul lui Radu Drăgușin
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login