FCSB a suferit prima înfrângere din faza principală a Europa League, în fața celor de la Rangers, formație antrenată de Philippe Clement.
Scoțienii au reușit să înscrie de patru ori în poarta apărată de Ștefan Târnovanu, după ce ”roș-albaștrii” fuseseră cei care deschiseseră scorul, prin David Miculescu, gol care nu a contat, din cauza unei erori imense a centralului.
Gică Craioveanu, despre eșecul suferit de FCSB
După o serie de două victorii: 4-1 cu RFS și 1-0 cu PAOK, jucătorii lui Elias Charalambous au avut parte de primul rezultat negativ, în Scoția, pe terenul celor de la Rangers.
Gică Craioveanu, fost atacant, a analizat prestația formației bucureștene, despre care consideră că a avut un mare dezavantaj, acela că nu a putut juca cu cei mai buni jucători.
”Eu cred că golul (n.r. anulat al lui Miculescu) de la începutul meciului i-a cam demoralizat pe băieți . Nu mi-au plăcut cei doi închizători, nu au știut să țină de minge, Edjouma și Baba Alhassan. Eu zic că acolo, și în partea dreaptă, au făcut o morișcă și Mihai Popescu nu a putut să facă față singur, pentru că nici nu a fost foarte ajutat.
Dar sper să fie pentru ei un accident, pentru fotbalul românesc e bine ca o echipă să continue, să acumuleze puncte și eu, chiar dacă sunt fan Craiova și așa voi muri, m-aș bucura ca tot mai multe echipe să ajungă la un nivel bun, în grupe… Aseară a fost o diferență foarte mare.
Cred că FCSB s-a crezut, după victoria cu PAOK, mai mult decât e. A fost ceva și mental și faptul că nu a fost prima echipă… eu cred că au fost foarte multe rezerve și FCSB nu-și permite, la un meci de asemenea nivel, să joace cu echipa a doua.
”Șansele să treacă mai departe s-au micșorat vizibil”
Preferi să joci cu echipa a doua la un meci de campionat decât la un meci atât de important, pentru că FCSB, dacă bătea sau scotea un rezultat pozitiv, avea multe șanse să treacă mai departe. Acum s-au mai micșorat, vizibil.
(n.r. Cum vezi faza dintre Miculescu și portar?) Gol clar! Cred că perspectiva în care era centralul nu a fost cea fericită, nu a fost într-un unghi bun, să vadă. Cred că era chiar în spatele atacantului și a văzut numai când a băgat piciorul și mâinile portarului și a crezut că îi dă peste mâini.
Altă interpretare nu am. Dar, pentru mine, gol valabil 100%. Și acolo s-ar fi putut schimba total meciul. Dar continui să consider că sunt meciuri pe care tu trebuie să le tratezi altfel, iar ăsta era unul dintre ele”, a declarat Gică Craioveanu, pentru iAMsport.ro.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăMihai Stoica recunoaște că săgețile lui Șumudică se îndreptau spre FCSB: ” Da, facem asta”
După victoria Rapidului de pe teren propriu, 1-0 cu Hermannstadt, Marius Șumudică a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăReal Madrid – AC Milan și Liverpool – Leverkusen, ACUM, pe iAMsport.ro. Etapă infernală în Liga Campionilor
Liga Campionilor programează marți și miercuri meciurile rundei cu numărul 4, una la finalul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăHelmut Duckadam a prefațat meciul dintre FCSB și Midtjylland: ”Ar mai face un pas spre calificare”
FCSB o va înfrunta joi seară pe campioana Danemarcei, Midtjylland, în etapa a 4-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăGigi Becali le ia apărarea rivalilor de la “U” Cluj în cazul de dopaj al lui Berto: “Ce vină au ei că se droghează unul?”
Hildeberto Pereira a fost testat pozitiv cu flurosemid la un control de rutină, efectuat...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login