Connect with us

Alte Sporturi

Gică Hagi nu s-a abținut nici la conferința de presă, după meciul cu UTA

  • admin

  • Cupa României: DumbrăvițaPetrolul, marți, 19:00, DGS 1

  • UCL: GalatasarayYoung Boys, marți, 22:00, DGS 1

În minutul 57, cei de la Farul au solicitat o lovitură de la 11 metri, după un duel în careul între Hrezdac și Bălașa, însă arbitrul Marcel Bîrsan a considerat că nu a fost nimic.

Gică Hagi: ”Nu se poate să nu te duci la VAR”. Ce a mai spus ”Regele”, după 1-1 cu UTA

După ce și-a spus nemulțumirea la flash-interviu, Gică Hagi a continuat asupra arbitrajului și la conferința de presă. Acesta nu a înțeles de ce Marcel Bîrsan nu a fost chemat să verifice duelul dintre cei doi jucători la monitorul VAR

Știam că întâlnim un adversar puternic, cu suporterii care îi susțin. Mircea a făcut o echipă foarte bună. Înainte de golul lor am avut o ocazie mare. Știam că sunt buni pe contraatac. Am greșit marcajul în careu.

La pauză am intrat cu un dezavantaj, deși eu credeam că meritam mai mult. În repriza a doua s-a tolerat orice. Doar noi am vrut să mai jucăm. Am avut acel penalty care a fost clar. Nu știu cum nu a dat.

Nu s-a dus la VAR. Nu vrea. La meciul cu FCSB s-a dat penalty. Mergem înainte. I-am felicitat pe băieți. Am fost inspirat cu Dican. Până la urmă, un rezultat echitabil. Mulțumit, cu toate că îmi place să câștig.

E atât de clar. Vorbiți de faza aceasta. Poate fi decisivă, poate schimba soarta meciului. Nu se poate să nu te duci la VAR. Numai la noi când am jucat cu Sibiul s-a dus la VAR și a stat 6 minute și nu s-a dat. Am făcut o premieră.

Nici nu știu cine mă arbitrează. Văd doar înainte de meci. Nu are rost. Rednic a mers pe clasicul lui, noi am fost noi. E un stadion fantastic aici. Atât am putut. Trebuie să facem mai mult de acum încolo”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă.

VIDEO Rezumat UTA – Farul 1-1

Etichete: gica hagi , etapa 7 superliga , video uta farul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi