Gică Hagi a răbufnit după UTA – Farul 1-1 şi l-a acuzat pe Marcel Bîrsan că a arbitrat împotriva echipei sale. Regele a cerut un penalty după o oră de joc, în urma unui presupus fault la Bălaşa, primind şi cartonaşul galben.
„Să mă aștept la ceva mai mult din partea arbitrului sau a noastră? Eu zic că am făcut ce a trebuit, am venit în deplasare la UTA, o echipă bună făcută de Mircea, am condus jocul, am avut ocazii, am depus presiune, dar să nu dai penalty la Bălașa e… chiar ne ia… e prea mult! Eu așa cred.
Gică Hagi a răbufnit după UTA – Farul 1-1: „E penalty clar, s-a văzut din tribună”
Ce să analizeze? E penalty, s-a văzut din tribună! L-a ținut, a dat cu capul și aia a fost. Cine sunt eu să cer explicații? Eu sunt doar un antrenor, dar când îl vezi că e clar… cu FCSB am primit în ultimul minut penalty. Nu a ieșit, nu a zis nimeni nimic. Tot timpul câte 2 minute pauză, dacă a făcut arbitrul semn de ce a iuțit jocul adversarul.
Atunci să jucăm la 2-3 minute. Ce să facem? Știam că întâlnim o echipă foarte bună acasă, publicul chiar e fantastic, își încurajează echipa. Lăsând la o parte tranziția negativă, da, am ținut jocul sus, am fost și eu inspirat când l-am trimis pe Dican sus și a dat cu capul”, a spus Hagi, după meciul de la Arad, la digisport.ro.
Mihai Bălaşa: „Arbitrul a venit cu obiectiv clar”
Fundaşul Farului Constanţa, Mihai Bălaşa, a pus şi el tunurile pe arbitrajul lui Marcel Bîrsan, pe care l-a acuzat că ar fi venit cu temele făcute, după penalty-ul pe care nu l-a acordat la faza din minutul 58.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăOfertă surpriză pentru Edi Iordănescu. Fostul selecţioner a dat răspunsul pe loc
Edi Iordănescu a avut recent parte de o ofertă, înainte ca Roma să se...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăMarca a anunțat ce se întâmplă cu transferul lui Trent Alexander-Arnold la Real Madrid. Decizia luată de Liverpool: ”Poziția sa este fermă”
Situația de criză continuă la Real Madrid. Formația antrenată de Calo Ancelotti va trebui...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăJannik Sinner – Taylor Fritz 6-4, 6-4. Două victorii pentru numărul 1 mondial la Turneul Campionilor
Jannik Sinner, numărul unu mondial, l-a învins în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmă„Aşa, cu mănuşi albe!” Ilie Dumitrescu, apel inedit către fanii tricolori înainte de România – Kosovo: „Ca un răspuns pentru ce au făcut ei”
Ilie Dumitrescu a vorbit şi el despre subiectul abordat în ultimele zile de FRF...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login