
Înainte de manșa retur a „dublei” cu echipa lui Florin Maxim, Astana vine după un egal în Cupa Ligii din Kazahstan, cu Yelimay Semey. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0.
De cealaltă parte, Corvinul nu a jucat niciun meci, înafară de partidele din cupele europene, în actualul sezon. Echipa din Hunedoara și-a amânat partidele din Liga a 2-a pentru a obține dreptul de promovare în primul eșalon, în cazul în care va fi eliminată din Conference League.
Florin Maxim, discurs surprinzător după Corvinul – Astana 1-2
Florin Maxim a avut un discurs surprinzător după Corvinul – Astana 1-2. Antrenorul echipei din Hunedoara nu s-a ferit de cuvinte, atunci când a analizat manșa tur a „dublei”.
După meci, Florin Maxim a transmis că adversarii nu l-au surprins cu nimic, chiar dacă echipa sa nu a reușit să câștige duelul. Tehnicianul a spus că echipa sa are în continuare șanse la calificare și că elevii săi vor lupta pentru victorie, în Kazahstan.
„Singura dată când nu am explicații. Nu îmi găsesc cuvintele. Trebuie să le cer o părere și băieților. Am pierdut foarte ușor mingea. Tranziția pozitivă au făcut-o bine.
Au așteptat, ne-au desfăcut. Am luat primul gol, apoi și al 2-lea. Am avut o tresărire de orgoliu, dar în a doua repriză nu am arătat bine deloc.
Mergem în Kazahstan să câștigăm. Chiar cred că putem face asta. Au urcat foarte mult fundașii laterali, am trecut în 4-3-3.
Am fost incapabili să ieșim în întâmpinare. Ne-am luat 2 goluri foarte, foarte ușoare. E meteahna noastră. E frustrant să îi dai timp, să nu putem să ieșim în întâmpinare.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMario Bratu e sigur, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3: ”Nu e de încurajat”
Mario Bratu (24 de ani), extrema dreaptă de la Corvinul, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a decis brigada completă de la FCSB – Rapid: Horațiu Feșnic, la centru! Cine va fi în camera VAR
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat oficial că Horațiu Feșnic va fi cel care...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: ”Mă tot gândesc”
FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”
U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login