-
SuperLiga: FCSB – Botoșani, luni, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Genoa, o altă echipă pe care omul de afaceri o patronează, s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Ascoli, în primul tur al Cupei Italiei, trofeu câștigat în sezonul trecut de Interul lui Cristi Chivu.
Genoa, victorie categorică, scor 4-1 cu Ascoli, în Cupa Italiei
Genoa a înfruntat o grupare din eşalonul secund italian, pe Ascoli, care a şi deschis scorul, în minutul 25, prin Andrea Silipo. Gazdele au revenit însă pe tabelă şi au intrat în avantaj la pauză, cu golurile marcate de Alessandro Marcandalli, în minutul 42, şi Tommaso Baldanzi, în minutul 45.
După reluare, elevii lui Daniele De Rossi au mai înscris de două ori, prin Lorenzo Colombo, în minutul 61, şi Elias Havel, în minutul 80, câştigând meciul cu scorul de 4-1 şi calificându-se în turul al doilea al competiţiei.
În turul secund, pe 2 septembrie, Genoa va întâlni tot o reprezentantă a Serie B, formaţia Sudtirol, pe teren propriu, notează news.ro.
Genoa debutează în noul sezon din Serie A contra celor de la Napoli
În prima etapă din sezonul 2026-2027 din Serie A, Genoa va juca pe teren propriu contra celor de la Napoli, fostă campioană a Italiei.
Meciul Genoa – Napoli este programat pe 22 august, de la ora 21:45.
Cele mai importante meciuri din acest sezon din campionatul Italiei vor putea fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport, dar și în format LIVE VIDEO pe site-ul digisport.ro, cât și din Aplicația Digi Sport (disponibilă gratuit în Google Play și App Store), exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Etichete: rapid dinamo , genoa , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristi Chivu le-a spus-o italienilor, înainte de AC Milan – Inter: ”Nu contează, nu contează deloc!”
Inter Milano, echipa lui Cristi Chivu (46 de ani), o va înfrunta pe AC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRobert Ilyeș: ”E coșmarul vieții mele! Cea mai mare dezamăgire”
Robert Ilyeș (51 de ani), antrenor la Olimpia Satu Mare și fost mijlocaș la...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe veste pentru Daniel Pancu: revenire neașteptată la Rapid!
La derby-ul pierdut cu FCSB, scor 1-4 în etapa cu numărul 13 din SuperLiga,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe lovitură! E în fața transferului carierei, după ce a ”strălucit” la Frosinone în meciul cu Lecce
Daniel Bîrligea (26 de ani) a intrat pe teren în minutul 70 și a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login