
Urmează să vedem, dar este evident că dacă trecem de momentul depunerii declarației de licențiere, îl pierdem și apoi câștigăm împotriva lui Șiman, îl vom trage la răspundere legal.
„Şiman o mai poate lungi 6-8 luni”
O înțelegere cu el e cu două tăișuri, pot apărea alte persoane care să ceară bani, dacă văd că Șiman a primit suma cerută de la acționarii lui Dinamo. Nici nu știi cum e mai bine, să se închidă amiabil sau în instanță. Dacă nu era presiunea cupelor europene, sfatul nostru juridic era să nu se ajungă la o înțelegere.
Am vorbit cu Șiman, nemulțumirea lui e următoarea: «Am avut dreptate, am avut un contract care nu a fost respectat, am așteptat 13 ani și acum sunt tratat ca un vagabond. Contractul, bun sau rău, trebuie respectat. Vă ascundeți în spatele unor chestii procedurale. Nimeni nu vrea să rezolve cavalerește cu mine».
A avut loc o discuție a lui și cu acționariatul lui Dinamo, e evident că nu s-a ajuns la o înțelegere. Din păcate, credința mea e că Șiman o mai poate lungi 6-8 luni”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru Radio Dinamo.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPSG – Barcelona LIVE TEXT (22:00). Finala din faza grupelor. Programul complet al zilei din Champions League
Etapa a treia a fazei principale de UEFA Champions League debutează marți cu dueluri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSchimbare după 12 etape: ce echipe sunt favorite la câştigarea titlului. FCSB are nevoie de un „miracol”
Specialiştii au efectuat noi calcule în privinţa luptei la titlu din Liga 1. După...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSecretul pentru un fizic remarcabil: alimentul pe care Neluțu Sabău nu îl mai consumă de 20 de ani
Ioan Ovidiu Sabău a ajuns la vârsta de 58 de ani, însă actualul tehnician...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Greu de privit”. Basarab Panduru nu s-a abţinut, după victoria chinuită a FCSB-ului cu Voluntari
Basarab Panduru a oferit o reacţie fermă, după ce FCSB a obţinut o victorie...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login