
Oltenii se pregătesc să-l readucă în Bănie pe unul dintre atacanții considerați de perspectivă, David Barbu, împrumutat la începutul sezonului la UTA Arad, conform fanatik.ro.
De ce pleacă David Barbu de la UTA Arad
David Barbu a fost cedat sub formă de împrumut la UTA Arad până la finalul sezonului, cu scopul clar de a prinde minute și de a progresa la nivelul SuperLigii.
Realitatea din teren a fost însă sub așteptări. Atacantul nu a fost titularizat în niciun meci de Adrian Mihalcea și a bifat doar 389 de minute în campionat, deși a reușit să marcheze de două ori, cu Slobozia și FC Argeș.
Sursa citată anunță că Universitatea Craiova a decis să-l cheme înapoi pe Barbu, în condițiile în care UTA nu a respectat parametrii stabiliți inițial privind utilizarea jucătorului. În caz contrar, clubul arădean ar fi fost nevoit să achite o sumă de bani, un aspect deloc confortabil pentru o echipă cu dificultăți financiare.
Totuși, Mihalcea a decis să-l mai păstreze pe Barbu pentru partidele cu CFR Cluj (acasă) și Csikszereda (deplasare), urmând ca atacantul să se întoarcă la Craiova la finalul acestei săptămâni.
Planul Craiovei pentru Barbu și ultimele mutări din mercato
Odată revenit în Bănie, David Barbu va evolua cel mai probabil pentru Universitatea Craiova II, echipă care luptă pentru promovarea în Liga 2. Oficialii clubului mizează pe o evoluție bună a atacantului în Liga 3, iar dacă acesta va confirma, există șanse reale să fie inclus ulterior în lotul primei echipe pregătite de Coelho.
În paralel, Craiova a mai bifat în această iarnă transferul lui Luca Mario Popa, fundaș de 20 de ani crescut la Venezia, adus la echipa a doua, și a accelerat mutarea lui Iamandache de la CS Afumați, pentru care a fost făcută o ofertă de 20.000 de euro. Perioada de transferuri se încheie pe 9 februarie, iar oltenii par hotărâți să mai miște pe ultima sută de metri.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a dat verdictul și a pronunțat trei nume, după PSG – Barcelona 4-2: ”Meciul s-a decis aici”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpaniolii au aruncat prosopul! Ce-au spus după ce PSG a câștigat meciul cu Barcelona
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManchester City – AEK Atena 5-1. „Cetățenii” au făcut spectacol pe Etihad. Răzvan Marin a fost titular la oaspeți
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHansi Flick a recunoscut totul și a avut un remarcat, după PSG – Barcelona 4-2: ”Joacă fantastic. E incredibil”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login