După ce a impresionat în acest sezon la Oțelul Galați, jucătorul din Insulele Capului Verde a prins un transfer la campioana României. Paulo a fost prezentat de FCSB, marți, 3 februarie, și va încasa un salariu de 15.000 de euro pe lună.

Clauză de reziliere de 3 milioane de euro pentru Joao Paulo
Roș-albaștrii au plătit 600.000 de euro celor de la Oțelul Galați pentru transferul lui Joao Paulo, la care se adaugă și suma pe care clubul o va încasa de la FIFA pentru participarea la Campionatul Mondial.
Astfel, valoarea totală a mutării ar putea ajunge la 1,2 milioane de euro. Mijlocașul a ajuns la FCSB pentru a-l înlocui pe Adrian Șut, plecat recent de la campioana României.
Patronul echipei are mare încredere în mijlocaș și i-a fixat o clauză de reziliere de 3 milioane de euro, pentru a evita o eventuală plecare pe bani puțini, potrivit Fanatik. Astfel, orice club interesat va trebui să achite această sumă sau să negocieze cu Gigi Becali. Joao Paulo a semnat cu FCSB un contract valabil pe 3 ani și jumătate.

Joao Paulo va fi prezent cu naționala Insulelor Capului Verde la Campionatul Mondial
Gigi Becali speră să obțină profit de pe urma lui Joao Paulo, mai ales că mijlocașul va juca la vară la Campionatul Mondial, iar evoluțiile bune i-ar putea crește cota, făcând clauza mai accesibilă.
Patronul FCSB este cunoscut pentru clauzele mari din contractele jucătorilor, iar Darius Olaru are și el o clauză de reziliere de 5 milioane de euro.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de secunde în urmăCe lovitură: David Alaba, OUT după două meciuri jucate în Italia!
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăDe Champions League! Gigi Becali e sigur că a găsit decarul FCSB-ului
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăASA Târgu Mureș – Chindia 0-1, Digi Sport 1. Programul și rezultatele etapei a 10-a
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăE gata! Nicolae Stanciu a ales între ”U” Cluj și FCSB și semnează pentru cel mai mare salariu din lot! Câți bani va primi
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login