-
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00, DGS 1
Cei doi s-au certat pe teren în prima repriză, iar la pauză s-au întâlnit pe tunel. Cei doi s-au pus cap în cap, scoțianul a căzut, iar românul a fost eliminat. După meci, fiecare a venit la microfon și a prezentat altă versiune.
Danny Armstrong a spus că Denis Alibec l-a provocat, la pauza meciului Dinamo – Farul 4-0
Potrivit scoțianului de 28 de ani, Denis Alibec nu doar că a inițiat conflictul, dar l-a și înjurat de mamă.
„Am venit de la pauză, vedeți pe cameră că alergam, nu vorbeam cu nimeni. Am auzit un strigăt, m-am întors și Alibec m-a lovit cu capul. Mi-a dat cu capul în nas și asta a fost. A fost probabil cel mai stupid lucru pe care l-am trăit vreodată în fotbal, să fiu sincer.
Nu-mi vine să cred că un jucător cu atâta experiență se poate comporta așa. Nu are pe cine să dea vina decât pe el. Nu am ce să spun mai multe, e destul de clar pentru mine. A alergat spre mine și m-a lovit fară să apuc să mă întorc.
Poate spune că l-am provocat, dar e un om mare. Daca un bărbat vorbește de mame și chestii de genul, nu cred că eu sunt cel care provoacă.
Și eu sunt un om mare, iar dacă cineva vrea să-mi spună de mama, nu mă afectează, am pățit din astea de când aveam nouă ani. E destul de imatur. Sunt sigur că îi e rușine, e o chestie de respect de sine.
Nu am ce să-i transmit, pentru mine a fost un idiot. Stătea aici și când am venit acum, cred că încercă să înceapă o altă ceartă”, a declarat Danny Armstrong.
Video cu interviul integral al lui Danny Armstrong, după meciul Dinamo – Farul 4-0
Ce a spus Denis Alibec despre conflictul cu Danny Armstrong
”Armstrong m-a înjurat de familie, m-am dus lângă el, ne-am pus cap în cap și a căzut. Nu l-am împins. Asistentul era acolo și i-a transmis centralului că e roșu, dar, dacă ești bărbat, fii până la capăt.
Dacă mă înjuri… N-a fost nicio lovitură, ne-am pus cap în cap și a căzut. Bine, știam că Armstrong doar așa face, nu știu cum nu l-au văzut până acum arbitrii.
Dar e greșeala mea, a fost mai inteligent ca mine și-mi asum această înfrângere. Cu siguranță, m-a provocat, asta face mereu. Am vorbit cu arbitrii, mi-au zis că a fost pentru gest, nu pentru intensitate. Dar ar fi trebuit să-i dea și lui, că ne-am pus cap în cap. Dacă-i dai cuiva un cap în gură, se vede.
M-a înjurat pe teren și m-am dus să-i spun, ne-am pus cap în cap și am luat roșu. Probabil o să avem o discuție, o să-mi cer scuze colegilor, a trecut și o să vedem în viitor”, a declarat Denis Alibec.
- Pascual, Mărginean, Cîrjan și Pinto au fost marcatorii acestui meci, în minutele 12, 43, 45+3 și 85.
Video cu rezumatul meciului Dinamo – Farul 4-0
Etichete: denis alibec , dinamo farul , danny armstrong
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA trăit în ”sărăcie” cu 3.000€ pe lună în România, iar acum a luat decizia
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBayern Munchen pune banii pe masă pentru un titular de la Barcelona: 90.000.000€
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVictor Angelescu a spus-o direct după revenirea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB și Radu Naum a intervenit: ”Serios? De ce?”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Mi se pare ciudat”. I-a zis direct lui Kylian Mbappe: ”Nu aș vota pentru el la Balonul de Aur”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin

You must be logged in to post a comment Login