-
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, sâmbătă, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – Farul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Clubul olandez Vitesse și-a pierdut statutul profesional și astfel va fi desființat, după 133 de ani de existență.
Ștefan Nanu a jucat 4 ani pentru Vitesse
La începutul anului 1999, Ștefan Nanu ajungea de la Rapid la Vitesse. Fotbalistul avea să evolueze până în 2003 în Olanda și să strângă 67 de meciuri, timp în care a marcat și un gol.
Acum, Nanu povestește ce a dus la prăbușirea lui Vitesse, dar și ce implicare a avut Abramovici.
„Știu tot parcursul lor din ultimii doi ani. Sunt probleme cu banii, nu se mai găsesc sponsori. În momentul în care a fost Centenarul la Ploiești am vorbit cu oamenii din conducere. Cred că cea mai bună soluție este să o ia de jos. Păcat de asemenea club, cu o asemenea istorie, dar sunt cluburi mari care s-au desființat, mă gândesc aici la Rangers. Trebuie să vină cineva lângă echipă și să ajungă acolo unde îi este locul.
Cât am fost eu acolo, Vitesse juca la fiecare meci cu stadionul plin. Într-adevăr, erau bani atunci și mulți jucători importanți. Bugetul în 1999 era de 25 de milioane de dolari. Au jucat apoi în cupele europene. Din ce am auzit eu, problemele au început după ce au venit niște bani de pe la Abramovich.
Nu știu ce combinații au fost și de acolo a plecat declinul. Poate au fost sume nedeclarate, și-a recunoscut fapta pe parcursul judecății. O să vedeți că suporterii se vor implica, pentru că sunt fanatici. Nu știu dacă se vor numi tot așa sau îi schimbă denumirea clubului”, a spus Ștefan Nanu, pentru digisport.ro.
Vitesse dispare, după 133 de ani
După ce a fost retrogradat în 2024 din cauza problemelor financiare și cu licența, clubul Vitesse a făcut apel în fața instanței civile, după ce Asociaţia Olandeză de Fotbal (KNVB) i-a respins cererea de licență pentru noul sezon din liga a doua olandeză.
Instanța civilă a respins apelul celor de la Vitesse și astfel clubul olandez și-a pierdut statutul profesional și va fi desființat.
Reprezentanții KNVB au constatat că Vitesse a subminat sistemul de licențiere timp de ani de zile și a ratat numeroase opotunități de a-și regulariza datoriile în valoare de 14 milioane de euro.
Astfel, clubul Vitesse urmează să dispară din fotbalul profesionist olandez după 133 de ani de existență.
”Cel mai rău scenariu s-a adeverit. Este o tragedie pentru oraş, pentru fani, pentru Vitesse. Oraşul şi-a pierdut o mare parte din ADN-ul său”, a transmis Bob Roelofs, responsabil cu sportul în cadrul Primăriei Arnheim.
”Vitesse este complet învinsă de rezultat”, a transmis gruparea olandeză, pe site-ul oficial, după decizia instanței.
- O Cupă a Olandei a câștigat Vitesse în 133 de ani de existență
Etichete: olanda , stefan nanu , vitesse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăLa miezul nopții! Inter și Cristi Chivu au făcut primul transfer al verii, după ce au câștigat titlul
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăRapid – CFR Cluj, LIVE VIDEO, 20:30, la DGS 1. ”Feroviarii”, obligați să câștige ca să mai spere la titlu
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăIon Crăciunescu a văzut faza controversată de la Craiova – Dinamo și a dat verdictul
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăItalienii s-au convins deja: cum l-au numit pe Cristi Chivu, după ce i-a adus titlul lui Inter
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login