
-
Conference League: Astana – Corvinul, miercuri, 17:00, DGS 1
-
Conference League: CFR Cluj – Maccabi Petach Tikva, joi, 20:00, DGS 1
Printre aceștia se numără Dani Ceballos (28 de ani), mijlocașul spaniol care a jucat doar 864 de minute în sezonul trecut, în toate competițiile.
Acesta este conștient de valoarea fotbaliștilor pe care ”Don Carlo” îi are la dispoziție în compartimentul median, motiv pentru care a cerut să plece de la Real Madrid în această vară, așa cum susțin cei de la Marca.
Dani Ceballos a cerut să plece de la Real Madrid, dar nu a primit nicio ofertă!
Chiar dacă a vrut să o părăsească pe campioana Spaniei în această vară, întrucât a ajuns ultima variantă la mijlocul terenului pentru Carlo Ancelotti, Dani Ceballos nu a primit nici măcar o ofertă, așa cum notează jurnalistul Guillermo Rai, corespondent The Athletic.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Real Betis și Arsenal sunt celelalte două echipe din CV-ul lui Dani Ceballos, care mai are contract cu ”Galacticii” până în vara anului 2027.
Mijlocașul spaniol și-a început cariera la echipa din Sevilla, iar în vara anului 2017 i-a făcut pe cei din conducerea ”Galacticilor” să plătească suma de 16,5 milioane de euro pentru a-l transfera.
- Ceballos a mai jucat timp de doi ani la Arsenal (2019-2021), sub formă de împrumut, însă ”Tunarii” nu au vrut să-l păstreze definitiv.
Rămâne de văzut dacă va apărea vreo ofertă pentru Dani Ceballos până la finalul perioadei de mercato. Antrenorul Carlo Ancelotti nu va sta în calea plecării mijlocașului său, întrucât italianul a arătat că s-a bazat pe spaniol doar în meciurile cu echipe slab cotate.
Jude Bellingham, Aurelien Tchouameni, Eduardo Camavinga, Luka Modric, Federico Valverde și Arda Guler sunt fotbaliștii preferați în detrimentul lui Dani Ceballos.
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Dani Ceballos, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 147 de meciuri a jucat Ceballos pentru Real Madrid, perioadă în care a marcat de șapte ori și a oferit 14 pase decisive.
Etichete: real madrid , dani ceballos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Alte Sporturi
Dan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Alte Sporturi
Un singur cuvânt! Spaniolii s-au convins de Ionuț Radu
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Leo Messi (39 de ani) a ajuns joi (22 octombrie), alături de Antonela Roccuzzo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Dan Alexa (46 de ani), în prezent antrenor la Poli Timișoara (Liga 2), este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConstantin Grameni a spus totul despre lupta la titlu: cu cine se bate Rapid la campionat!
În cadrul unui interviu acordat reporterului Digi Sport Andrei Stroe, Constantin Grameni a discutat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Bihor – CSM Reșița 1-0, ACUM, DGS 1. Goool Modan! Programul complet al etapei a 11-a din Liga 2
Etapa a 11-a din Liga a 2-a începe joi (22 octombrie), cu duelul FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login