-
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1
-
La Liga: Atletico Madrid – Real Madrid, duminică, 17:15, DGS 1
Al-Hamlawi (29, 45+3) a făcut dubla în prima repriză, iar Elisor, cel care i-a luat locul pe teren în minutul 62, l-a imitat în partea a doua (69, 87). Al cincilea gol al campioanei a fost marcat de Cicâldău (57).
Sorin Cârțu, extrem de mulțumit după victoria Craiovei cu FCSB: „Nu știu cine ne-ar fi putut sta în cale”
Universitatea Craiova a obținut o victorie mare împotriva FCSB-ului, iar Sorin Cârțu s-a arătat extrem de fericit. Legenda oltenilor crede că indiferent de numele adversarului, trupa lui Filipe Coelho s-ar fi impus, ținând cont de seara pe care au prins-o campionii României.
„E o seară super, o victorie meritată, electrizantă, spumantă, de toate. Tot ce a fost în seara asta a fost de peste 10, dacă se poate spune așa. Echipa a jucat într-un anumit fel și rezultatul, 5-0… Nu spun că a fost prea puțin sau de ajuns, dar este ceva ce ne-a mulțumit.
Dacă m-a mulțumit ceva este că victoria a reușit să le creeze o stare de bucurie, de fericire celor care au venit la stadion cu încredere. Pe lângă cele 3 puncte, asta este o mare victorie obținută astăzi, că lumea a plecat foarte mulțumită de la stadion.
Au fost multe partide cu FCSB și multe s-au terminat cum nu ne-am dorit. Dar astăzi seară a fost totul pentru noi. Nu știu ce echipă ne-ar fi putut sta în cale, cred că și dacă era un meci internațional am fi fost foarte bine”, a spus Cârțu, potrivit As.ro.
VIDEO cu rezumatul meciului Craiova – FCSB 5-0
Toate notele după Universitatea Craiova – FCSB 5-0! Dawa, cel mai slab: 5.6
Imediat după finalul jocului de pe ”Ion Oblemenco”, cei de la SofaScore au acordat și notele pentru jucătorii care au evoluat.
Așa cum era de așteptat, Assad Al-Hamlawi a fost desemnat ”omul-meciului”, după ”dubla” reușită. Astfel, palestinianul a primit nota 9 din partea sursei menționate.
După Assad au urmat colegii Nicușor Bancu și Alex Cicâldău, care au fost notați cu 8.5 și respectiv 8.1.
De cealaltă parte, Aymen Boutoutaou a primit cea mai mare notă din tabăra FCSB-ului, mai exact 7.3, chiar dacă a intrat pe teren în locul accidentatului Denis Drăguș, în minutul 42.
Cel mai slab jucător de pe teren a venit, inevitabil, tot de la FCSB. Concret, Dawa a primit doar calificativul 5.6 pentru evoluția de sâmbătă seară.
De menționat că nu mai puțin de 6 jucători nu au reușit să obțină un calificativ de peste 6, toți de la FCSB.
Toate notele de la Universitatea Craiova – FCSB 5-0
Universitatea Craiova:
- Popescu – 7.3
- Romanchuk – 7.3
- Stevanovic – 7.5
- Screciu – 7.2
- Mora – 7.3
- Băluță – 7
- Cicâldău – 8.1
- Bancu – 8.5
- Matei – 6.6
- Assad – 9
- Etim – 7.3
- Elsior – 8
- Baiaram 7.5
- Băsceanu – 6.6
- Lameira – 6.5
- Tavares – 6.7
FCSB:
- Târnovanu – 6.7
- Labonne – 5.7
- Dawa – 5.6
- Batubinsika – 5.9
- Pădurariu – 5.9
- Muhar – 7.1
- Arad – 6.6
- Cisotti – 5.8
- Drăguș – 6.7
- Korenica – 5.9
- Garita – 6.2
- Boutoutaou – 7.3
- Crețu – 6
- Joao Paulo – 6.7
- Stoian – 6.5
- Toma – 6.4
Etichete: universitatea craiova , sorin cartu , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăSCM Rm. Vâlcea – FC Bihor Live Video, 11:30, DGS 1. Echipele | Liga 2, etapa 8
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăTatăl lui Louis Munteanu, anunț înainte de meciurile României: „Foarte pregătit! Suferă când nu dă gol”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăCristi Chivu: ”Condoleanțe”. A murit cu puțin timp înainte de meciul românului
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăVoluntari – ”U” Cluj, Live Video, 14:00, DGS 1. Bergodi, ”cu sabia deasupra capului”? Ce arată statistica
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login