Becali a recunoscut, însă, că încă nu se gândește la campionat, acolo unde diferența față de primele locuri e mare.
Gigi Becali, euforic după calificarea în Europa League
Fericit după succesul cu scoțienii de la Aberdeen, Becali a glumit la ieșirea de pe stadion. ”Lăsați-ne să ne pregătim de Europa League. Aduceți echipe să mai batem și noi pe cineva în campioana”, a glumit patronul campioanei. Apoi a explicat de ce nu s-a temut să vină la acest meci.
”E o echipă agresivă, dar nu au talent să dea gol. Am și zis că va lua unul roșu. De aceea am venit la stadion că este diferență mare de valoare. Iar Vali Argăseală a zis că a visat că batem la scor, deci dacă toată lumea mi-a zis…Am și luat 6.400.000 la TAS, așa că am zis ce-o fi. Meme a zis că îl vrea pe Mourinho, eu n-am nicio pretenție”.

”Ziua de peste 20 de milioane de euro”
Becali și-a continuat recitalul, a amintit de victoria de la TAS dar și de eferta de 4.500.000 pentru Louis Munteanu.
”Asta a fost o zi de 20 de milioane de euro, banii de la TAS, plus bonusul, deci vreo 22-23 de milioane a fost ziua asta. Acum, la ora asta, am câștigat 22 de milioane. Mă mai interesează acum să vorbesc de campionat? Vom vorbi când suntem acolo. Am și zis să vină echipe să batem și noi pe cineva. Poate pe CFR, că până acum.
Am făcut o ofertă, am ridicat la patru milioane jumătate. Nu vroiam să vin inițial, dar am zis hai să fac o figură, am avut și costum nou, am zis hai să fac o figură”, a mai declarat latifundiarul.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mutu, derutat de transferul făcut de Universitatea Craiova: „Aceste milioane ar fi trebuit cheltuite altfel”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Universitatea Craiova a realizat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăEddy Gnahore, prezentat oficial la FCSB. Ce număr va purta fostul jucător al lui Dinamo
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Eddy Gnahore a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăRusia a primit vestea de la Lausanne
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăRusia a primit vestea de la Lausanne
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login