
Conducerea clubului Sepsi a decis să își demită antrenorul principal, pe Bernd Storck, după startul modest de sezon.
Printre numele vehiculate pentru a prelua banca principală a covăsnenilor au fost cele ale tehnicienilor Cristiano Bergodi, Mirel Rădoi sau Toni Conceicao, însă nu s-a concretizat nimic.
Valentin Suciu, pe banca lui Sepsi
Clubul din Sfântul Gheorghe are condiția ca noul venit să-i păstreze în staff pe antrenorul cu portarii și preparatorul fizic, una nefavorabilă pentru majoritatea tehnicienilor.
Oficialii clubului au decis cine va ocupa postul de principal în următoarea perioadă.
”Au fost discuții cu mai mulți antrenori, însă nu s-au concretizat. În primul rând, noi am spus că avem o condiție, indiferent de numele antrenorului, din staff-ul acestuia trebuie să facă parte Aldea, Cernea și Kulcsar. Vali Suciu a pregătit echipa în această perioadă. Cunoaște bine lotul, iar atmosfera de la antrenamente este bună. În aceste condiții am decis să-i dăm o șansă lui Vali. Are licența PRO și noi avem mare încredere în el”, a spus Attila Hadnagy, pentru ProSport.
Parcursul lui Sepsi în acest sezon
Valentin Suciu a reușit să promoveze cu Sepsi în prima ligă, după ce a pornit la drum din Liga 4. În cariera sa a mai antrenat la FC Zagon și Csikszereda Miercurea Ciuc.
Sepsi a înregistrat doar două victorii în startul acestei stagiuni. În ultimele patru meciuri, până la pauza competițională provocată de meciurile echipei naționale, covăsnenii au bifat patru înfrângeri consecutive.
În acest moment, echipa finanțată de Laszlo Dioszegi ocupă poziția a 12-a în clasament, cu 8 puncte obținute.
Formația din Sfântul Gheorghe îi va întâlni în etapa a noua pe cei de la Botoșani, apoi urmează dueluri cu Farul Constanța și FCSB.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMario Bratu e sigur, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3: ”Nu e de încurajat”
Mario Bratu (24 de ani), extrema dreaptă de la Corvinul, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a decis brigada completă de la FCSB – Rapid: Horațiu Feșnic, la centru! Cine va fi în camera VAR
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat oficial că Horațiu Feșnic va fi cel care...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: ”Mă tot gândesc”
FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”
U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe...
De admin


You must be logged in to post a comment Login