Stoica și Filip au făcut parte din stafful care a asigurat interimatul după plecarea lui Mirel Rădoi. Ulterior, cei doi au rămas în echipă și după instalarea lui Marius Baciu.
Gheorghe Mustață: ”Trebuie să plece urgent din club”
Mustață spune că suporterii au aflat informații despre situația din interiorul clubului și susține că are dovezi care îi confirmă acuzațiile.
”Trebuie să plece urgent din club, fac mult rău. Avem dovezi. Le voi spune dacă e cazul. Știam că în club este haos, dar ce am aflat săptămâna aceasta le întrece pe toate”, a declarat Mustață la Templul Sportului.

Liderul galeriei a afirmat că fanii au mers în baza de pregătire fără ca oficialii să știe și că astfel au obținut confirmări pentru informațiile pe care le aveau.
”S-a confirmat tot ceea ce nu ne venea să credem. Sunt persoane foarte importante care sunt dispuse să stea față în față și să povestească”, a mai spus acesta.
Mustață i-a avertizat pe cei doi că, dacă vor răspunde public acuzațiilor, va prezenta mai multe informații.
”Ar fi bine să se ia de mână și să plece pe drumul lor. Să aibă bărbăția și să-și dea demisia”, a transmis liderul Peluzei Nord.
Acesta a precizat că Stoica și Filip nu sunt singurele persoane vizate, însă consideră că plecarea lor trebuie să fie prioritară pentru evitarea unor tensiuni în cadrul echipei.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGata: ”Nu vor mai veni la națională!” Primele două nume cerute în echipa României, după cele 4 eșecuri la rând
Liga Națiunilor: Anglia – Cehia, marți, 21:45, DGS 2 Liga Națiunilor: Croația – Spania,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Hagi a făcut anunțul despre viitorul său, după România – Suedia 0-1: ”Am pierdut 4 meciuri. Punct!”
Liga Națiunilor: Anglia – Cehia, marți, 21:45, DGS 2 Liga Națiunilor: Croația – Spania,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi, şedinţă de urgenţă cu Răzvan Burleanu, după patru înfrângeri la naţionala României: „De ce am venit?”
Gică Hagi a anunţat că urmează să aibă o discuţie cu conducerea FRF, după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi, şedinţă de urgenţă cu Răzvan Burleanu, după patru înfrângeri la naţionala României: „De ce am venit?”
Gică Hagi a anunţat că urmează să aibă o discuţie cu conducerea FRF, după...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login