
-
EHF European League: Skjern – Dinamo, marți, 19:45, DGS 2
-
Champions League: Bayern Munchen – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
Fanii grupării de lângă Podul Grant au început seara cu o aroganță la adresa autorităților, legat de ”Dosarul Pyro”. Mai multe torțe și fumigene au fost introduse în stadion și aruncate pe gazon înainte de startul partidei. Totul, sub privirile lui Daniel Niculae, implicat și urmărit penal în acest caz, președintele echipei.
Galeria Rapidului, mesaj direct către jucători: ”Afară din Giulești”
Apoi, suporterii și-au susținut favoriții pe întreaga durată a partidei, dar la final nu s-au mai abținut și au răbufnit.
S-au petrecut și scene reprobabile cu Paul Iacob în prim plan. Mijlocașul a vrut să sară la bătaie cu un suporter și a fost stăpânit cu grei de către colegi. Câteva minute mai târziu, Iacob și-a cerut scuze la flash.
Dar, galeria nu a suportat cel de-al 6-lea eșec din play-off și i-au luat la rost pe elevii lui Lobonț. În afara de înjurături și alte apostrofări, suporterii i-au și ironizat pe giuleșteni.
”Campionii, campionii, ole, ole, ole” / ”Să vină banii la băieți”, au fost câteva dintre scandările ce pot fi reproduse. De asemenea, rapidiștilor li s-a mai strigat și ”Afară din Giulești”.
Scene reprobabile în Giulești! Paul Iacob a sărit la bătaie cu un suporter
Fanii și-au apostrofat favoriții pentru cel de-al șaselea eșec, cel care scoate Rapid din lupta pentru Europa. Elevii lui Bogdan Lobonț au fost ironizați, certați, iar Paul Iacob a izbucnit.
Mijlocașul a sărit la bătaie cu un suporter și cu greu a fost stăpânit. A fost scos de pe teren, mai mult luat în brațe de un coleg, și mai apoi direcționat pe tunelul ce duce la vestiare.
Nu s-au învățat minte! Spectacol pirotehnic la Rapid, cu Daniel Niculae în tribune
Galerie Foto
Înainte de meci, galeria grupării de lângă Podul Grant a pregătit și a desfășurat un spectacol pirotehnic, sub privirile lui Daniel Niculae (41 de ani), aflat la tribuna oficială.
Cei de la Rapid nu s-au învățat minte după ”Dosarul Pyro”, pe baza căruia Liviu Ungurean, liderul galeriei, a fost reținut, iar asupra lui Niculae s-a dispus urmărirea penală.
Concret, galeria de la Rapid a introdus ân stadion torțe și petarde pe care le-au aruncat pe gazon înainte de starul partidei.
Etichete: galerie rapid , suporteri rapid , paul iacob , rapid – universitatea craiova 1-2 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum arată Dan Petrescu după ce a avut probleme medicale foarte grave: ”Doctorul a decis să iau pauză”
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj a fost prezent în tribune la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Dinamo și-a păstrat poziția de lider, dar prestația din ultima partidă a scos la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDecebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
Favorită în derby-ul în fața rivalei FCSB, Rapid a suferit o corecție dură pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
Tradiționalul traseu dintre Livada Poștei și Poiana Brașov a găzduit, în perioada 23–25 octombrie,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login