
Gabi Tamaş s-a convins, după primele meciuri ale lui Mircea Lucescu la naţională, din noul mandat. Fostul internaţional este de părere că rezultatele înregistrate nu sunt întâmplătoare, deoarece s-a creat omogenitate.
România a înregistrat două victorii clare în Liga Naţiunilor, cu Kosovo şi Lituania. „Tricolorii” ocupă primul loc în grupă, după primele două etape.
Gabi Tamaş s-a convins, după primele meciuri ale lui Mircea Lucescu la naţională
Gabi Tamaş consideră că rezultatele sunt cele mai importante la naţională, indiferent de jocul prestat de jucători. Fostul internaţional susţine că „tricolorii” trebuie să-şi atingă obiectivul, acela de a se califica la Campionatul Mondial, deşi misiunea este una extrem de dificilă.
„Nu avem ce să spune, două meciuri, şase puncte. Şi norocul contează în fotbal, pe mine mă bucură că din două meciuri, sunt două victorii, am marcat câteva goluri, nu a fost la limită.
Am avut emoţii, dacă VAR-ul valida golul, nu ştiu dacă ne mai reveneam. Mă bucur pentru nea Mircea, după atâţia ani a preluat echipa naţională, îi merge bine, sper să o ţină tot aşa, cu victorii, să bucure toţi românii, să ieşim în stradă. Ştiu foarte bine ce caracter şi ce om e nea Mircea.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMesajul puternic afișat de polonezi pe Arena Națională, la meciul cu România din Liga Națiunilor
La partida România – Polonia din etapa a cincea a Ligii Națiunilor, în sectorul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPegula – Andreeva, ACUM, DGS 2 / Noskova – Svitolina, 23:30, DGS 2. Semifinalele de la „Turneul Campioanelor”
„Turneul Campioanelor 2026”, competiție transmisă în direct la Digi Sport, a ajuns în faza...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăRugby Nations Championship: Anglia – Japonia, ACUM, DGS 4 / Țara Galilor – Noua Zeelandă 35-28 / Italia – Argentina 14-19
Etapa a cincea din Rugby Nations Championship continuă ÎN DIRECT pe Digi Sport. Lansat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăTragic: s-a prăbușit din senin și a murit, la doar 45 de ani
Agron Memedi (45 de ani), antrenorul secund de la Shkedija, formația care a eliminat-o...
De admin

You must be logged in to post a comment Login