-
Liga 2: Metaloglobus – Slatina, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Golul marinarilor a fost marcat de Victor Dican, în minutul 78, în timp ce pentru campioana României a punctat Darius Olaru, în minutul 18.
Darius Olaru, după 1-1 cu Farul: „Puteam închide meciul din prima repriză. Am simțit oboaseală și am cerut schimbare”
În urma rezultatului înregistrat, FCSB este pe locul al treilea în clasament, cu 34 de puncte, la două lungimi distanță de liderul U Cluj.
La finalul partidei, Darius Olaru, schimbat în minutul 73 cu Luis Phelipe, a declarat că echipa sa trebuia să profite de ocaziile create mai ales în prima repriză, când crede că meciul putea fi „închis”.
„A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Am pierdut două puncte. Am avut situațiile mai mari de gol, puteam închide meciul din prima repriză. Cum am spus, trebuia să marcăm mai mult și să obținem cele 3 puncte.
M-am simțit obosit și am cerut schimbare. S-au adunat mai multe meciuri în ultima vreme și am simțit asta. Simțeam de pe margine că altcineva poate face mai mult decât mine.
(n.r. Ai avut vreun conflict cu vreun suporter, de asta ai primit galbenul?) Nu am primit cartonașul galben, dacă îl primeam nu mai mergeam la Iași pentru ultima partidă a anului.
Vrem să ne continuăm parcursul și în Cupă și vrem să obținem maximum de puncte din ultimele două partide ale anului.”, a spus Darius Olaru, la flash-interviu.
Clasamentul SuperLigii, după Farul – FCSB 1-1
![]()
VIDEO rezumat al partidei Farul – FCSB 1-1
Etichete: darius olaru , olaru fcsb , video farul fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSepsi – CFR Cluj, 18:00, LIVE VIDEO, DGS 1. ”U” Cluj – Petrolul, 21:00. Programul primei etape din Cupa României
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCâți bani a câștigat Sorana Cîrstea, după calificarea spectaculoasă de la US Open 2026
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJoshua Kushner rupe tăcerea: ce nu a știut investitorul american despre scandalul privatizării Cupei Mondiale
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE convins: Mirel Rădoi, la FCSB
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login