-
UCL: Benfica – Fenerbahce, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Cupa României: Poli Iași – Petrolul, miercuri, 19:00, DGS 1
Alin Roman (min. 77) și Hakim Abdallah (min. 83) au marcat golurile arădenilor, care le-au asigurat prezența în faza principală din Cupa României.
Reacția lui Adrian Mihalcea, după Steaua – UTA 0-2: „ Dacă vrea lumea să mă înjure să o facă cât dorește”
La finalul partidei, antrenorul arădenilor Adrian Mihalcea a transmis că este bucuros că echipa sa s-a calificat în faza principală a Cupei, competiție pe care o va trata cu atenție ridicată. De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre conflictul cu fanii steliști, declanșat după ce a declarat că FCSB este continuatoarea Stelei.
„Calificarea era importantă, m-am temut de meciul acesta. Meciurile de Cupă sunt tratate cu o intensitate foarte mare. Am făcut schimbările, noi am jucat vineri, vom juca iar vineri. Nu puteam juca cu toți titularii. Primul obiectiv, să intrăm în grupe, l-am atins. Urmează acum să ieșim din ele. Ne axăm pe Cupă, este o competiție unde putem câștiga un trofeu mai ușor.
Știam că dacă aveam posesia vor claca pe final. Am deblocat jocul printr-o execuție fenomenală, apoi am dominat și a venit și golul al doilea. Putea veni și al treilea. Mă bucur pentru băieți că au înțeles mesajul, să ne calificăm, acum ne pregătim pentru următorul meci. La un moment dat va veni și o perioadă mai proastă, dar ne bucurăm de seria de acum.
E o întrebare banală pusă unui dinamovist. Fraților, nu vreau să-i supăr pe cei de la CSA, nu vreau să-i supăr nici pe cei de la FCSB. Am considerat, consider și voi considera toată viața că echipa continuatoare a celei care a a câștigat Liga Campionilor este FCSB. Am doar o părere, dacă vrea lumea să mă înjure să o facă cât dorește. Nu mă interesează, dar mereu aceeași întrebare. Chiar nu m-au înjurat. Am avut un singur dialog, l-am aplanat. E bine când mă înjură o rivală, înseamnă că am făcut și eu ceva în fotbalul acesta”, a declarat Adrian Mihalcea, la finalul partidei.
VIDEO cu declarațiile oferite de Adrian Mihalcea, la finalul partidei:
VIDEO cu rezumatul partidei Steaua – UTA 0-2, în play-off-ul din Cupa României
Etichete: adrian mihalcea , play off cupa romaniei , video steaua uta 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Exod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNu mai e cale de întoarcere! Gigi Becali a anunțat o plecare de la FCSB
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUnirea Slobozia și-a găsit antrenor, după despărțirea de Claudiu Niculescu!
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUnirea Slobozia și-a găsit antrenor, după despărțirea de Claudiu Niculescu!
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăExod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login