-
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Europa Laegue: Omonia – Celta Vigo, miercuri, 19:45, DGS 1
Fudașul central venea după un start dezamăgitor de sezon la noua sa echipă, urmat de o evoluție apreciată cu Venezia. Paolo Vanoli, numit antrenor principal în locul lui Fabio Grosso la începutul lunii, i-a acordat o nouă titularizare, însă nu l-a mai lăsat în teren până la final.
Radu Drăgușin, notat cu 7,1 pentru repriza jucată în meciul Fiorentina – Pisa 3-0, din Cupa Italiei
Internaționalul român a avut o nouă evoluție solidă sub comanda lui Paolo Vanoli, însă italianul a decis să îl scoată la pauză. Radu Drăgușin a fost singurul jucător aflat în această situație.
Pentru prestația sa, „Dragonul” a fost notat cu 7,1 pe SofaScore, din nou cea mai mare notă din apărarea Fiorentinei, așa cum se întâmplase și la meciul precedent.
Având în vedere că Fiorentina avea 1-0 la pauză cu o echipă din Serie B, dar și faptul că Radu Drăgușin jucase bine, este foarte puțin probabil ca schimbarea lui să vină ca o pedeapsă.
Cel mai probabil, Paolo Vanoli a dorit să îl odihnească pe stoper, care a fost integralist în cele patru meciuri jucate anterior de Fiorentina. În plus, pentru echipă urmează un meci „de foc”, cu Napoli, în campionat. Ironia face ca Fiorentina să joace în optimile Cupei Italiei tot cu Napoli.
Cifrele lui Radu Drăgușin în meciul Fiorentina – Pisa 3-0
- 53 de atingeri de balon
- 5 pierderi de posesie
- 36/40 pase reușite (95%)
- 1/2 driblinguri reușite
- un șut pe poartă
- zero deposedări
- trei intercepții
- două ieșiri din apărare
- un șut blocat
- șase recuperări
- 2/4 dueluri câștigate la sol
Fiorentina are meci cu Napoli în campionatul Italiei
Pentru Radu Drăgușin urmează acum un nou meci în Serie A, împotriva unuia dintre cei mai dificili adversari posibili. Fiorentina întâlnește vizita lui Napoli, echipă preluată de Max Allegri vara aceasta.
Meciul Fiorentina – Napoli se joacă duminică, de la ora 13:30, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 2, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Radu Drăgușin, șase meciuri jucate deja la Fiorentina
Stoperul transferat de la Tottenham a fost titular în toate partidele jucate până acum de gruparea „Viola”. A debutat tot în Cupa Italiei, într-o victorie clară cu divizionara secundă Benevento, scor 4-1.
Apoi, au urmat trei meciuri în campionat, 0-4 cu AS Roma, 0-3 cu Frosinone și 1-2 cu Torino, pentru care internaționalul român a fost criticat în presa din Italia.
„Dragonul” a arătat semne de revenire cu Venezia, scor 4-2, meci în care a primit cea mai mare notă din apărarea Fiorentinei.
Etichete: cupa italiei , fiorentina , pisa , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăA fost prezentat oficial, înainte de CFR Cluj – ”U” Cluj
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăS-a aflat echipa care se află în discuții cu Marius Baciu
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăA refuzat invitația la meciul de retragere a lui Leo Messi! Cum l-a numit apoi, în direct la TV
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăSe îngroașă gluma! A apărut primul candidat care vrea să îi ”fure” postul lui Gianni Infantino la șefia FIFA
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin

You must be logged in to post a comment Login