Meciul PSG – Dinamo s-a terminat 35-32, în etapa a cincea din grupele EHF Champions League. Jucătorii lui Sebastian Bota au fost aproape o victorie fabuloasă pentru handbalul românesc.
„Dulăii” au pierdut la limită duelul cu PSG, campioana Franţei şi finalista Ligii Campionilor din 2017.
PSG – Dinamo 35-32! Campioana României, aproape de o victorie uriaşă la Paris! Final dramatic de meci pentru „dulăi”
Dinamo a început excelent meciul de la Paris. „Dulăii” lui Bota au făcut un meci fantastic încă din primele minute şi au reuşit să ţină la respect starurile parizienilor.
După aproape 10 minute de joc, Dinamo conducea cu 6-4. Nu doar scorul impresiona, ci şi jocul campioanei României. Puţin după jumătatea primei reprize, PSG se afla în avantaj, 13-12, dar Dinamo a reuşit un final de repriză fabulos.
În minutul 25, scorul era 14-14, dar „dulăii” au reuşit să intre cu un avantaj de trei goluri la vestiare, 19-16.
Minute bune în repriza bună, campioana României a reuşit să păstreze distanţa faţa de campioana Franţei. La 30-28, eliminarea lui Militaru a cântărit serios, deoarece parizienii au marcat patru goluri la rând, preluând conducerea.
Haukur Thrastarson şi Ali Zein, cei mai buni marcatori ai lui Dinamo
Din acel moment, PSG a reuşit să menţină un avans de două goluri faţă de campioana României, care a şi ratat de la 7 metri, cu două minute şi jumătate înainte de final. În cele din urmă, PSG s-a impus cu 35-32 şi a depăşit-o pe Dinamo în clasament. „Dulăii” se află pe locul 5, loc care asigură calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Aceasta a fost a doua înfrângere suferită de Dinamo în acest sezon din Liga Campionilor, după ce campioana României a mai pierdut şi meciul cu Vezsprem.
Cei mai buni marcatori de la Dinamo au fost Haukur Thrastarson şi Ali Zein, cu câte 5 goluri, urmaţi de Branko Vujovic, Stanislav Kasparek şi Miklos Rosta, cu câte 4 reuşite. De partea cealaltă, Elohim Prandi a marcat 9 goluri, urmat de Kamil Syprzak, cu 8 reuşite.
Următorul meci al celor de la Dinamo în Liga Campionilor va avea loc pe 23 octombrie, pe teren propriu, cu Sporting. Portughezii au câştigat meciul de joi seară de pe teren propriu cu Fuchse Berlin, scor 35-33.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVerdictul italienilor despre Daniel Bîrligea, după ce românul a jucat 60 de minute în Frosinone – Torino
Daniel Bîrligea (26 de ani) traversează o perioadă bună în Italia. După ”dubla” reușită...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu antrenorul aproape să fie dat afară, președintele clubului a răbufnit: ”Nu-mi vine să cred ce am văzut!”
FC Argeș se confruntă cu mari probleme în actuala stagiune de SuperLiga, unde nu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login