
Înaintea acestei dispute, Cristi Chivu are mari probleme de lot. Italienii au vorbit despre loviturile încasate de antrenorul Parmei, după meciul contra celor de la Juventus.
Lovitură încasată de Cristi Chivu
Cristi Chivu nu se va putea baza pe 3 jucători importanţă în disputa contra celor de la Lazio, conform Parma Live. Sursa citată spune că Alessandro Vogliacco, Nahuel Estevez și Adrian Bernabe s-au accidentat în meciul cu Juve şi sunt şanse doar teoretice să apară la partida cu Lazio. ”Triplă lovitură pentru Cristi Chivu”, a fost anunţul italienilor.
Cei trei au parte de accidentări musculare care nu le dau şansa de a fi recuperaţi până la ora disputei de luni, contra lui Lazio. Mai mult, Chivu nu se poate baza nici pe Valentin Mihăilă. Internaţionalul român a suferit o ruptură musculară la finalul lunii ianuarie și nu va mai juca în acest sezon. În schimb, Dennis Man a pierdut echipa la parma. Asta din cauza crizei de formă pe care o traversează. Dar asta nu e tot. Chivu a redesat-o pe Parma din punct de vedere al modulului de joc. Noua configuraţie nu îi mai dă şanse lui Man de a evolua
De la venirea lui Cristi Chivu, Parma a înregistrat, în opt meciuri, un singur eșec, pe terenul lui Udinese. Are două victorii uriaşe, cu Bologna și cu Juventus, dar și cinci remize, cu Torino, Monza, Verona, Inter și Fiorentina. Acest parcurs fabulos îi poate aduce Parmei salvarea de la retrogradare. În acest moment, Parma a acumulat 31 de puncte și, cu cinci etape rămase de disputat, are un avans de șase puncte față de Venezia, echipa de pe primul loc retrogradabil.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTurcii n-au mai avut răbdare și au dat verdictul despre Mirel Rădoi
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSepsi – Corvinul, LIVE VIDEO, 12:30, la DGS 1! Programul complet din etapa a șaptea din Liga 2
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”NU” pentru Real Madrid: Jurgen Klopp și-a ales următoarea echipă și se pregătește o lovitură de proporții
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a remarcat un singur jucător, după Csikszereda – FCSB 1-0: „Asta e bucuria mea”
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC Argeș,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login