Connect with us

Alte Sporturi

Prima reacție a lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League

  • admin

  • Europa League: Hoffenheim – FCSB, joi, 19:45, DGS 1

  • Europa League: Rangers – Tottenham, joi, 22:00, DGS 2

La scurt timp după finalul jocului din Germania, Gigi Becali a oferit o primă reacție. Patronul roș-albaștrilor a transmis că, din punctul său de vedere, echipa sa are forța de a învinge în ultimele două meciuri, cu Qarabag și Manchester United, și, implicit, de a merge direct în optimile UEL.

Galerie Foto

Gigi Becali, după Hoffenheim – FCSB: ”Avem o echipă care se poate bate cu oricine

Sunt bucuros că deja suntem calificați, dar și pentru soliditatea echipei. Au avut posesia ei, dar noi am avut ocazia cea mai mare, prin Șut. Plus a lui Baba. Dar a lui Șut a fost mare, a fost 1 la 1 cu portarul. Demonstrăm că avem echipă de valoare europeană.

Când înfrunți o echipă foarte periculoasă, îți dă senzația că poate marca gol. Mie nu mi-a dat senzația, nu am văzut nimic la ei, nici pase. Nu au avut ocazie clară, nici aia din minutul 3. Doar aia cu capul, pe care a scos-o Târnovanu, dar nu a fost ceva clar. Nu îmi dădeau senzația că ne puteau depăși.

Cu Bîrligea era altceva. Important e că suntem în primăvara europeană. Puteam să batem Qarabag, Manchester, să fim în primele 8. Avem o echipă care se poate bate cu oricine. Putea să dea Baba gol. Dacă o lovea bine, era gol și câștigam. Puteam să dea Șut gol și câștigam meciul”, a declarat Gigi Becali, potrivit gsp.ro.

VIDEO Rezumat Hoffenheim – FCSB 0-0

Programul complet al FCSB-ului în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport

  • 26 septembrie – FCSB – FC RFS 4-1
  • 3 octombrie – PAOK FC – FCSB 0-1
  • 24 octombrie – Rangers FC – FCSB 4-0
  • 7 noiembrie – FCSB – FC Midtjylland 2-0
  • 28 noiembrie – FCSB – Olympiacos FC 0-0
  • 12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB 0-0
  • 23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB – 19:45
  • 30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00

Clasamentul din Europa League, înaintea partidelor din etapa a 6-a, care încep la ora 22:00

Captură de ecran 2024-12-12 214816
Clasamentul din Europa League / Foto: captură Digi Sport

Etichete: gigi becali , calificare fcsb , fcsb europa league , hoffenheim fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi