
PAOK a oferit o primă reacţie după accidentul teribil din România, în care 7 fani ai echipei din Grecia şi-au pierdut viaţa. Aceştia erau suporteri care se deplasau pe ruta Grecia – Franţa pentru meciul din Europa League pe care PAOK îl va susţine cu Lyon.
PAOK a făcut apel la calm şi responsabilitate după accidentul teribil produs în România.
Reacţia clubului PAOK după accidentul teribil din România, în care 7 fani ai echipei antrenate de Răzvan Lucescu şi-au pierdut viaţa
Potrivit gazzetta.gr, PAOK a transmis că e în comunicare constantă cu autoritățile competente, atât la nivel grec, cât și european, pentru a avea o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat și a situației celor implicați. Clubul a subliniat că orice informație oficială va fi făcută doar atunci când există informații sigure și verificate.
PAOK a precizat că va informa în mod responsabil despre orice evoluții noi, evitând orice rapoarte pripite sau neconfirmate.
Şapte persoane au murit şi trei au ajuns la spital, marţi, după un accident produs în judeţul Timiş. Toţi sunt cetăţeni greci, care se îndreptau spre Franţa. Zece persoane se aflau într-un microbuz cu capacitatea de 8+1. Şase dintre victime au fost găsite decedate la faţa locului, cea de-a şaptea murind în drum spre spital. Şoferul microbuzului a încercat să facă o depăşire.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăCe a spus Filipe Coelho înaintea partidei cu UTA, singura echipă pe care campioana nu a învins-o sezonul trecut
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăOUT! Pleacă de la Barcelona și are oferta pe masă de la un alt ”colos”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJude Bellingham a decis să vorbească și internetul a ”explodat”: ”Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăUnic! Un star al Spaniei poate intra în istorie, dacă va câștiga Cupa Mondială 2026
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login