Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Aflat la ultimul meci pe banca naţionalei „Cocoşului Galic”, Didier Deschamps nu a reuşit să-şi capaciteze jucătorii pentru duelul de la Miami şi urmările au fost dezastruoase.
Franţa, repriză de coşmar în finală mică de la Cupa Mondială, cu Anglia
O partidă în care Franţa a fost dată favorită înainte de start şi în care Thomas Tuchel a ales să odihnească mai mulţi jucători importanţi ai Angliei, precum Harry Kane şi Jude Bellingham, a avut o primă repriză absolut de neuitat pentru britanici.
Declan Rice a deschis scorul în minutul 3, după care a urmat un gol al lui Konsa şi două reuşite ale lui Bukayo Saka. Astfel, la pauză tabela a arătat un avantaj clar al Angliei în faţa Franţei, la care nimeni nu se aştepta: 4-0!
Reacţii din presa internaţională după ce Anglia a dat 4 goluri în prima repriză a meciului cu Franţa
Cei de la L’Equipe au titrat sec pe prima pagină: „E deja o umilinţă!”, în timp ce jurnaliştii de la Sky Sports au scris: „Incredibil! Saka a reuşit o dublă şi Anglia are 4-0 la pauză cu Franţa!”.
Alte Sporturi
Toate vedetele prezente la Balonul de Aur 2026
Alte Sporturi
Jérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum arată Dan Petrescu după ce a avut probleme medicale foarte grave: ”Doctorul a decis să iau pauză”
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj a fost prezent în tribune la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Dinamo și-a păstrat poziția de lider, dar prestația din ultima partidă a scos la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDecebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
Favorită în derby-ul în fața rivalei FCSB, Rapid a suferit o corecție dură pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
Tradiționalul traseu dintre Livada Poștei și Poiana Brașov a găzduit, în perioada 23–25 octombrie,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login