Daniel Pancu (49 de ani), ce vede din tribune duelul cu Petrolul, de la Ploieşti, a primit o lovitură în timpul „Primvs Derby”.
Daniel Graovac (33 de ani), jucător venit gratis de la FCSB, s-a accidentat grav în prima repriză a meciului Petrolul – Rapid.
Daniel Graovac s-a accidentat grav în meciul Petrolul – Rapid
Daniel Graovac ar acuza probleme la ligamente, care ar urma să îl ţină departe de gazon mai multe meciuri. Graovac a fost schimbat în minutul 24 cu Alex Paşcanu (27 de ani).
Fundaşul central este cotat la 300.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. El are contract cu Rapid până în vara anului viitor. Graovac a jucat până acum în toate meciurile disputate de Rapid în campionat în acest sezon.
Daniel Pancu ispăşeşte o suspendare de 2 etape pentru ieşirea nervoasă de la derby-ul cu Dinamo, pierdut de Rapid în Giuleşti, 0-1.
Pancu a spus că suspendarea e justă, dar a dat vina pe reacţia colaboratorilor săi, care l-au ţinut, pentru faptul că Horaţiu Feşnic l-a eliminat. Pancu e de părere că reacţia colaboratorilor săi a amplificat ieşirea lui, determinându-l pe Feşnic să îl trimită în tribune.
„(n.r: Cum îi va fi echipei fără tine pe bancă?) Nu ştiu. Până acum am avut două experienţe. La echipa naţională a fost greu, s-au pierdut ambele jocuri. La CFR l-am câştigat. Nu ştiu cum reacţionează echipa. Sunt lucruri care se întâmplă. O să încerc să nu se mai întâmple ca echipa să joace fără antrenor pe bancă, mai ales că sunt două jocuri foarte grele, foarte importante. Vom vedea. Eu sper că ne vom bucura împreună mâine seară, după joc.
E normală (n.r: decizia de suspendare pentru două etape), doar că decizia lui Horaţiu Feşnic, care a arbitrat extraordinar, de a-mi arăta cartonaşul roşu a fost influenţată mai mult de colaboratorii mei, care erau cu mâinile pe mine. Nu fac nimic! Intram 3 metri după spaţiul tehnic. Într-adevăr, în teren nu ai voie. Doar spuneam că e un jucător… În fine, nu mai contează. Poate şi noi o să facem la fel, ce a făcut Musi. Decizia e corectă.
Alte Sporturi
Nuno Campos poate rata derby-ul Dinamo – FCSB!
Alte Sporturi
Definitiv: Denis Drăguș a fost informat de Trabzonspor
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăArbitrul făcut praf de Gigi Becali, delegat la CFR Cluj – FCSB
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova – Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăNuno Campos poate rata derby-ul Dinamo – FCSB!
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova – Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăDefinitiv: Denis Drăguș a fost informat de Trabzonspor
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova – Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăCel mai slab de pe teren! Toate notele de la Dinamo – ”U” Cluj 2-1
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova – Voluntari,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login