-
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
-
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Alex Pașcanu a marcat golul victoriei pentru Rapid în meciul cu Sepsi, în minutul 80, cu un șut din mijlocul careului.
Olimpiu Moruțan, după Rapid – Sepsi: ”O să joc din ce în ce mai bine”
După ce a jucat aproximativ 30 de minute în partea a doua a meciului cu Sepsi, Olimpiu Moruțan a spus că se gândește doar la calificarea în play-off cu Rapid, acesta fiind primul obiectiv al clubului, urmând ca altul să fie stabilit dacă echipa va ajunge în primele șase la finalul sezonului regulat.
De altfel, Olimpiu Moruțan e convins că va evolua din ce în ce mai bine la Rapid odată cu trecerea etapelor.
”Suntem fericiți pentru cele trei puncte. Am făcut un cantonament bun și ne-am dorit să începem cu dreptul. Nu am suferit. I-am atacat, am jucat ofensiv și golul a venit. Știu că suporterii sunt minunați și sunt alături de noi când avem rezultate. Sper să o ținem tot așa.
Am făcut un cantonament foarte bun și sperăm să legăm cât mai multe victorii. O să joc din ce în ce mai bine. Chiar mă simt bine și sper să am reușite. Cu siguranță o să fie bine și pentru mine, și pentru echipă. Sper ca echipa să meargă cât mai bine și, cu siguranță, o să am și eu reușite.
Primul obiectiv este calificarea în play-off, după care ne vom stabili altul. Este o luptă foarte grea pentru play-off, iar la asta ne gândim.
Încă nu am jucat cu Craiova, nu știu cât de puternică este. Știu că în sezonul trecut a jucat foarte bine. Este un alt sezon, sperăm să jucăm foarte bine și să câștigăm.
(n.r. despre Gică Hagi la națională) Sunt foarte fericit să fiu antrenat de domnul Gică Hagi la națională. Voi da tot ce pot pentru a fi acolo”, a spus Olimpiu Moruțan, la zona mixtă.
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumat Rapid – Sepsi 1-0
Etichete: obiectiv rapid , olimpiu morutan , video rapid – sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login