Pere Romeu (32 de ani), tehnicianul echipei feminine a Barcelonei, a primit premiul pentru cel mai bun antrenor din fotbalul feminin la gala Balonului de Aur 2026.
Romeu a avut un sezon 2025/2026 fantastic la cârma grupării catalane și a cucerit titlul în La Liga, Cupa Spaniei, Supercupa și Liga Campionilor. El i-a devansat în clasamentul voturilor pe Jonatan Giraldez, Elena Sadiku și Nils Nielsen, printre alții.
- Barcelona a fost desemnată echipa anului în fotbalul feminin.
Pere Romeu, cel mai bun antrenor din fotbalul feminin la gala Balonului de Aur 2026, a fost secund la Viitorul în 2020
Romeu și-a început drumul în antrenorat în 2017, la academia Barcelonei, ca secund la echipa sub 8 ani a catalanilor. Ulterior, a ocupat aceeași poziție, dar la formația U16, iar în vara lui 2020 a ajuns în România.
De la începutul lunii august până la finalul lui noiembrie a fost asistentul lui Ruben de la Barrera la Viitorul Constanța, actuala Farul. Spaniolii au rezistat doar 12 meciuri la cârma trupei de la malul mării (4 victorii, 4 remize și 4 eșecuri).
După câteva luni de pauză, Pere Romeu s-a întors în vara lui 2021 la Barcelona, de data aceasta ca secund al lui Jonatan Giraldez, la echipa feminină a clubului. În 2024, după plecarea lui Giraldez, catalanii i-au oferit postul de principal și Romeu n-a stat pe gânduri.
- În doi ani sub comanda sa, Barcelona a înregistrat 105 meciuri, 96 de victorii, 3 remize și 6 eșecuri și a cucerit 8 trofee.
Pere Romeu, antrenorul anului în fotbalul feminin: ”Asta mă face mândru”
”Sarcina mea de antrenor merge mult dincolo de trofee. Are legătură cu stilul de joc, identitatea echipei și cu modul în care se comportă zilnic echipa. Cred că în zilele noastre un antrenor trebuie să-i prețuiască pe toți oamenii cu care lucrează.
Evident, meritul aparține jucătoarelor fantastice și membrilor extraordinari ai staff-ului. Când le văd jucând ca o echipă, asta mă face un antrenor mândru. Am niște jucătoare grozave”, a declarat Pere Romeu, potrivit Marca.
Luis de la Fuente (65 de ani) a fost desemnat antrenorul anului în fotbalul masculin. Selecționerul Spaniei a primit acest trofeu după ce a avut un 2026 de vis la cârma naționalei iberice, în care a reușit să câștige Cupa Mondială 2026.
FOTO Starurile prezente la gala Balonului de Aur 2026
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBukayo Saka a emoționat toată sala prezentă la Balonul de Aur 2026 cu o poveste: a câștigat premiul Socrates
Bukayo Saka (25 de ani), atacantul celor de la Arsenal, a câștigat premiul Socrates...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură pentru FCSB: OUT!
Arnold Garita (31 de ani) a fost schimbat în minutul 42 al meciului FCSB...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Niculae, la Interviurile Digi Sport: ”Dan Șucu ar trebui să nu mai pună o presiune așa mare pe angajați”
Articol scris de Bogdan Pop și Radu Drăguț Daniel Niculae a fost președinte în...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăHarry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026! Toate premiile
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026! Marele atacant de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login