
Vrem să le dedicăm victoria suporterilor. Când am suferit, i-am auzit, au fost alături de noi”, a declarat Nuno Campos pentru digisport.ro.
Dinamo a învins-o cu 1-0 pe Rapid şi a obţinut prima victorie în Giuleşti după 12 ani. „Câinii” au trecut pe primul loc
Echipa Dinamo Bucureşti a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, gruparea Rapid Bucureşti, în etapa a 5-a din Liga 1. Echipa lui Nuno Campos e lider în campionat.
Rapidul a avut prima ocazie importantă a meciului, în minutul 6, când Bellaarouch a respins şutul lui Onea. Portarul marocan a respins şi la marea ocazie a lui Stojilkovic, din minutul 33, iar, la rândul său, atacantul elveţian a mai încercat un şut, în minutul 42, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Giuleştenii au încheiat repriza în atac, cu şutul lui Alex Dobre, respins de Bellaarouch, în minutul 44. Alb-roşii au încercat timid poarta gazdelor, în minutul 49, la lovitura de cap a lui Pascual.
Arbitrul Horaţiu Feşnic a întrerupt meciul în minutul 53, când l-a văzut pe Alexandru Musi căzut pe gazon, iar antrenorul giuleştenilor, Daniel Pancu, a intrat pe teren, protestând. Arbitrul l-a eliminat pe tehnicianul gazdelor, care a văzut restul meciului din tribună.
Rapidiştii au ratat şi prin Moruţan, care a trimis peste poartă, din careu, în minutul 61, iar în minutul 73, împotriva cursului jocului, oaspeţii au deschis scorul. A fost un contraatac purtat pe dreapta, Hintsa a alergat cu mingea la picior şi i-a trimis excelent lui Karamoko, iar francezul a intrat în careu şi l-a învins pe Aioani cu un şut pe jos, la colţul lung. Minutul 75 a adus ratarea mare a lui Mărginean, şut peste poartă, din marginea careului mic. Rapidul a încercat să forţeze egalarea, însă nu a putut trece de defensiva alb-roşilor, iar Dinamo s-a impus cu 1-0 în Giuleşti, cu Rapid, şi este lider în clasament, cu 10 puncte. Rapidul are 8 puncte şi e pe locul 6.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăBenfica – Guimaraes 1-0, ACUM, DGS 4 | Tony Strata este titular la oaspeți. Maritimo – FC Porto 1-2. Programul etapei a 8-a din Portugalia
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmă”Ăsta e modelul!” Ilie Dumitrescu, impresionat de un fotbalist de la FCSB
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăAdio, Vinicius! ”S-a terminat totul”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăCe execuție! Cristi Ganea a marcat un gol a la Roberto Carlos
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login