
În ultima perioadă, publicul a fost alături de noi, şi la EURO şi în Liga Naţiunilor, noi jucăm pentru ei”, a declarat Marius Marin după România – Bosnia 0-1.
România – Bosnia 0-1
Oaspeţii au avut prima ocazie a partidei de pe Arena Naţională, prin Demirovic, în minutul 2, iar golul a picat în poarta lui Niţă, în minutul 14, când Kolasinac a fost omul cu assistul, iar Armin Gigovic a deschis scorul. Denis Drăguş a ratat prima ocazie importantă pentru tricolori, în minutul 26, când a şutat pe lângă poartă, iar acelaşi jucător nu a reuşit să înscrie din careul mic, în al treilea minut de prelungire din prima parte.
Repriza secundă a adus şi primul şut pe poartă al României, Răzvan Marin trimiţând periculos pentru Vasilj, în minutul 47. După numai şase miute, mingea a căzut pe mâna lui Tahirovic, în careul bosniac, însă după verificarea VAR arbitrul Makkelie nu a acordat nimic.
Drăguş a mai ratat o dată în minutul 57 şi până la final tricolorii nu au fost capabili să mai pună în pericol poarta lui Vasilj. Mai mult, în minutul 90+7 Bazdar a scăpat singur cu Niţă, dar a trimis peste poartă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăTrei dintr-un foc: mutările realizate de Rapid înaintea derby-ului cu FCSB
Rapid București va avea un meci complicat sâmbătă seară, atunci când va juca pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăÎncă un tricolor lângă Nicolae Stanciu la U Cluj! Lovitura pregătită de ardeleni
Universitatea Cluj a rezolvat transferul lui Nicolae Stanciu, iar internaționalul român ar urma să...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali l-a găsit pe „Haaland”! Arma secretă înainte de FCSB – Rapid: „Suntem peste ei! Ne vom ridica”
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, este extrem de încrezător înaintea meciului pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBrady Tkachuk, inamicul nr. 1 la revenirea la Ottawa! A marcat, dar Florida a pierdut la scor duelul cu Senators: „Trădătorule”
Brady Tkachuk a fost în centrul atenţiei la meciul dintre Florida Panthers şi Ottawa...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login