
Brazilianul Neymar Junior, fostul atacant al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, a dezvăluit că şi-a propus să revină la naţionala ţării sale, pentru care nu a mai jucat din 2023, cu scopul de a participa la Cupa Mondială de fobtal din 2026, care va fi găzduită de Statele Unite, Canada şi Mexic.
„Cupa Mondială reprezintă, cu siguranţă, un obiectiv pentru toţi jucătorii. Eu am participat deja la trei ediţii şi, desigur, vreau să iau parte şi la cea de-a patra. Trebuie să fiu concentrat asupra acestui lucru, să mă pregătesc bine şi am acest obiectiv pe termen mediu, după ce îmi recapăt forma aici, la clubul meu„, a declarat Neymar, aflat în prezent sub contract cu clubul saudit Al-Hilal, într-un interviu acordat fostei jucătoare de tenis Marion Bartoli, în prezent gazda unei emisiuni la un post de televiziune francez.
Neymar a anunţat că îşi doreşte să joace la Campionatul Mondial din 2026
Neymar nu a mai evoluat pentru Selecao din 18 octombrie 2023, când a suferit o accidentare gravă la genunchiul stâng, într-un meci împotriva Uruguayului, în preliminariile CM 2026. El a fost indisponibil timp de un an, revenind pe gazon în această toamnă, înainte de a reveni în infirmerie, din cauza unei rupturi musculare, scrie agerpres.ro.
În vârstă de 32 de ani, Neymar a participat pentru prima oară la Cupa Mondială în 2014, la turneul găzduit de Brazilia, unde a fost victima unei fisuri vertebrale. El nu şi-a putut ajuta echipa naţională, spulberată în semifinale de Germania (1-7), înainte de a pierde şi meciul pentru locul al treilea, în faţa Olandei (0-3).
În 2018, la Mondialul din Rusia, brazilienii au fost eliminaţi în sferturile de finală de Belgia (1-2), iar în 2022 s-au oprit în aceeaşi fază, după ce au fost învinşi de croaţii lui Luka Modric la loviturile de departajare. Până atunci, Neymar poate fi văzut în meciurile pe care Al Hilal le dispută în Liga Campionilor Asiei, competiţie ce se vede exclusiv în AntenaPLAY.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristi Balaj a spus-o direct: ”Ideal ar fi să nu câștige Craiova titlul”
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnghel Iordănescu l-a văzut pe Cristi Chivu și nu are dubii
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid a reușit ”minunea” pentru meciul cu CFR Cluj! Cum arată echipele de start
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUnirea – Hermannstadt 2-2. Remiză superbă la Slobozia! Ialomițenii se află pe loc retrogradabil
04.05.2026, 19:29 SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia...
De admin

You must be logged in to post a comment Login