Pe Adrian Mutu îl așteaptă un eveniment emoționant în următoarea perioadă. „Briliantul” a fost înștiințat că va face parte din Hall of Fame-ul grupării toscane alături de alte nume mari care au îmbrăcat tricoul viola de-a lungul timpului.
Apreciat inclusiv de fani pentru golurile sale, Mutu a fost legitimat la Fiorentina timp de cinci ani, între 2006 și 2011.
În istoria Fiorentinei
Cu cele 69 de goluri în 143 de partide, Mutu a fost unul dintre cei mai buni marcatori ai italienilor din istoria clubului ajungând alături de Fiorentina până în semifinalele Cupei UEFA în 2008. Iar pentru prestațiile sale, susținătorii formației viola i-au dat porecla de Il Fenomeno.
Pe 19 noiembrie, Mutu își va găsi locul printre legendele Fiorentinei, numele său urmând a fi rostit în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Auditoriul „Cosimo Ridolfi” din Florența.

„Din Hall of Fame fac parte Maurilio Prini, protagonist al primului campionat câștigat de Fiorentina, 1955 – 1956, dar și Bernardo Rogora, care a contribuit la cucerirea celui de-al doilea titlu din istoria clubului, 1968 – 1969.
De asemenea, pe listă regăsim un jucător foarte iubit al anilor ’70, Bruno Beatrice, care a câștigat Cupa Italiei în sezonul 1974 – 1975.
Mai este și un adevărat „Fenomen”, anume Adrian Mutu, care i-a încântat pe fanii Violei din 2006 și până în 2011, un campion mondial ca Dino Zoff, un mare jurnalist precum Sandro Picchi, sau Gabriella Pierani, care este o figură istorică a clubului Fiorentina”, este informarea apărută pe LaNazione.it.
Mutu, în cel mai bun 11 al Fiorentinei
Ceremonia respectivă va fi un nou prilej pentru Mutu de a fi ovaționat de fanii fostei sale echipe. Aceștia l-au votat anul trecut în echipa ideală a Fiorentinei din toate timpurile. Aceasta arată în felul următor:
Sebastien Frey – Sergio Cervato, Pietro Vierchowod, Daniel Passarella – Rui Costa, Giancarlo Antognoni, Giancarlo De Sisti, Roberto Baggio – Adrian Mutu, Gabriel Batistuta, Kurt Hamrin.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKylian Mbappe, ”frustrat” de decizia luată de Zinedine Zidane
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul mult așteptat despre Laurențiu Reghecampf
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Șansa vieții”: a scăpat de închisoare și acum poate reveni în primul 11 la Real Madrid!
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăProbleme pentru Tudor Băluță! Gică Hagi a dezvăluit totul, după Suedia – România
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Liga Națiunilor: Anglia –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login