
-
SuperLiga: Hermannstadt – Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – FCSB, luni, 21:00, DGS 1
În etapa cu numărul 37, Parma a primit vizita celor de la Cremonese, ocupanta locului 4, iar cele două au remizat, scor 2-2. În urma acestui rezultat, Parma a devenit și campioana din Serie B, cu o etapă înainte de final, întrucât are 3 puncte avans față de Como, ocupanta locului doi, și avantaj la meciurile directe.
Valentin Mihăilă, lider de galerie la sărbătoarea celor de la Parma! Bucurie fără margini
Parma a profitat de ultimul rezultat obținut pe teren propriu, iar jucătorii și staff-ul s-au bucurat alături de proprii fani, după ce au reușit să câștige titlul în Serie A.
Valentin Mihăilă s-a urcat pe gard și a devenit lider de galerie, în timp ce Dennis Man a fost și el la înălțime. Ambii jucători ai naționalei au apărut cu steagul României la sărbătoarea celor de la Parma.
Galerie Foto
Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Parma a promovat în Serie A
După ce Parma și-a adjudecat matematic promovarea în Serie A, Gianluigi Buffon, fostul jucător al echipei și totodată o legendă în Italia, a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor sociale.
”În sfârșit, Serie A! Ce fior să vezi bucuria în ochii lor. Oamenii cu care am împărtășit ultimii ani ai carierei mele.
Dragi colegi, fani ai Parmei, bucurați-vă de acest obiectiv pe care l-ați urmărit și la care ați sperat de atâta timp.
Au meritat în acest sezon mai mult decât oricând. Felicitări băieților, tuturor membrilor staffului tehnic și tuturor managerilor!
Din suflet, Forza Parma!”, a scris Gianluigi Buffon, pe Instagram.
Etichete: parma , dennis man , valentin mihaila , promovare serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVerdictul italienilor despre Daniel Bîrligea, după ce românul a jucat 60 de minute în Frosinone – Torino
Daniel Bîrligea (26 de ani) traversează o perioadă bună în Italia. După ”dubla” reușită...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu antrenorul aproape să fie dat afară, președintele clubului a răbufnit: ”Nu-mi vine să cred ce am văzut!”
FC Argeș se confruntă cu mari probleme în actuala stagiune de SuperLiga, unde nu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login