Connect with us

Alte Sporturi

Mesajul clar al lui Florenin Petre după ce a fost criticat că a înjurat FCSB

Mesajul clar al lui Florenin Petre după ce a fost criticat că a înjurat FCSB

Vreau să amintesc un episod care pentru mine a fost dureros și pe care nu îl voi uita niciodată. După moartea prietenului și colegului meu Cătălin Hîldan, un stadion întreg a strigat exact așa, “PETRE FLORENTIN, DU-TE DUPĂ CĂTĂLIN”.

Au fost cuvinte grele, care dor și azi când le scriu. Am strâns din dinți și am mers mai departe. Astăzi sunt pus la zid pentru o scandare pe care toată lumea o cunoaște și care se aude de ani de zile pe toate stadioanele. Dintr-o dată, se cer vorbe elegante și academice pe stadion și se uită cum arată realitatea din tribune.

Ce trebuie să fac în momentul în care galeria mă strigă pe nume și tot stadionul dă drumul la scandări? Să mă întorc cu spatele, să tac, să le spun oamenilor să schimbe cuvintele, să le cer să șteargă zeci de ani de rivalitate și să transforme tribuna într-un loc în care strigăm panseluțe pentru Steaua? Când știm cu toții cum este atmosfera pe stadion și că acolo se strigă, se înjură și se trăiește fotbalul la intensitate maximă?

Sezonul trecut, la un meci în deplasare, familia mea a stat lângă un suporter care mi-a strigat moartea și mi-a înjurat toată familia, de la mamă până la copiii mei, iar la o altă deplasare, chiar în spatele băncii mele de rezerve, un domn m-a înjurat tot meciul și mi-a spus să mai merg o dată la pescuit, poate mor acolo și nu mai stau pe bancă. Astea sunt lucruri reale, trăite, nu povești.

Este ușor să vorbim la televizor sau să scriem despre o scandare istorică și să analizăm fiecare cuvânt, dar pe stadion se întâmplă lucruri mult mai dure, mult mai personale, mult mai greu de dus. Așa este pe stadion. Nimeni nu poate schimba asta. Nimeni nu poate opri toate înjurăturile. Nimeni nu poate transforma peste noapte stadionul într-un loc perfect civilizat din punct de vedere al limbajului.

Știu că sunt și copii în tribune și îmi doresc să fie protejați, dar realitatea este că, și dacă eu aș tăcea, chiar dacă eu nu aș mai striga niciodată, ceea ce nu se va întâmpla, vor striga zeci de mii de suporteri prezenți, pentru că aceasta este cultura stadionului și energia lui.

Eu nu fug de emoție. Nu fug de galerie. Nu fug de identitatea mea. Sunt antrenor secund și îmi fac treaba, iar rezultatele se văd alături de tot stafful. Munca noastră este pe teren, la antrenamente, în vestiar. Acolo ne concentrăm energia și acolo trebuie să fim judecați. Dar rămân și omul care simte alături de suporteri, pentru că fără această legătură fotbalul nu ar mai însemna nimic.

Nu pot să îmi reneg trecutul și nici nu vreau. Am fost jucător la Dinamo. Am luptat pentru acest club. Iubesc acești suporteri și mă simt unul dintre ei. Când camerele se închid, rămânem noi și pasiunea pentru Dinamo. Rămân același om. Direct. Implicat. Dinamovist”, a scris Florentin Petre pe Facebook.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi