
Clasamentul nu arată rău, e strâns. Am mai spus-o, cred că ar fi un obiectiv realist o clasare în primele 3, cred că am putea, ținând cont de adversari, de experiența acestora la acest nivel.
Sunt echipe care sunt acolo de 7-8 ani, se luptă în fiecare an la titlu. E o experiență și pentru mine, dar și pentru jucători și suporteri.
(n.r Urmează meciul cu FCSB) E un adversar bun, e important să ne recuperăm. Sunt jucători care.. va trebui să improvisez. Va trebui să găsesc și în zona centrală, încerc să mă descurc cu ce am la dispoziție”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la digisport.ro.
„Cea mai nedreaptă înfrângere din cariera mea” Dan Petrescu, dărâmat după U Cluj – CFR Cluj 1-0
Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a arătat foarte afectat de înfrângerea echipei sale în derby-ul Clujului. Blănuţă a înscris singurul gol al derby-ului, CFR Cluj ratând mai multe ocazii. Louis Munteanu a ratat o şansă uriaşă de a marca în startul partidei, iar Simao a trimis în bară în startul reprizei secunde.
Dan Petrescu a declarat că este mulţumit de jocul echipei sale, dar e foarte nemulţumit de rezultat. E a treia victorie a lui U Cluj la rând în derby-urile cu CFR Cluj.
„Cea mai nedreaptă înfrângere din cariera mea. Din păcate, ăsta e fotbalul, se joacă pe goluri.
Dacă vom juca aşa celelalte 8 meciuri, avem şanse să fim pe primul loc, părerea mea. Am făcut un meci excelent. Şi U Cluj a făcut un meci bun.
(n.r: Ce le-aţi spus băieţilor?) I-am felicitat. Îmi pare rău şi pentru fani, care au venit foarte mulţi. Am fi trecut pe primul loc, era important.
Am dat în 2025 multe goluri, dar n-am avut atâtea ocazii. Sperăm să câştigăm în retur, dar până atunci avem meciul din Cupă cu Craiova. Vom face nişte schimbări, băieţii sunt obosiţi.
Sunt foarte dezamăgit de rezultat, nu de joc.
(n.r: despre meciul de Cupă cu Universitatea Craiova) De când am venit la Cluj nu am reuşit să câştig Cupa, aş dori să o câştigăm, vă daţi seama. Şi noi arătăm bine, şi ei. Vom vedea ce se întâmplă.
Preferam să nu jucăm bine, dar să câştigăm. Chiar nu ştiu ce să mai zic. Sunt foarte dezamăgit, chiar dacă nu se vede. Sunt foarte supărat.
Craiova a dat gol în minutul 94, Steaua (n.r: FCSB) în minutul 85, dar nu putem să dăm vina pe ghinion. Mai sunt 8 meciuri, nu e niciun meci uşor”, a declarat Dan Petrescu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăAverea fabuloasă a românului care a investit 1.5 milioane de euro într-o afacere alături de Adrian Mutu!
Adrian Mutu şi Paul Nicolau, cunoscut drept “Pescobar”, au investit împreună 1.5 milioane de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFriedrich Merz, înainte de Campionatul Mondial: “Dacă lucrurile merg foarte bine, Germania ar putea ajunge în finală”
Cancelarul german Friedrich Merz consideră că selecţionata de fotbal a Germaniei are tot ce-i...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăWorld Cup 2026, apogeul fotbalului în materie de promovare? Cum a influențat turneul final turismul în țările organizatoare
Doar 38 de zile ne despart de cel mai tare eveniment sportiv al anului...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNoua identitate vizuală a lui Dinamo aduce noi critici pentru Andrei Nicolescu! Cum l-au ironizat fanii: „Ultima glumă”
Dinamo București și-a prezentat luni noua identitate vizuală sub care va apărea începând cu...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login