
Bucuros că am câştigat, dar în acelaşi timp realist pentru că am suferit, e o echipă foarte-foarte bună şi ne-a pus multe probleme.
(n.r: despre titlu) Dacă mă întrebaţi după meciul de la Craiova de titlu… Ăsta e fotbalul. Când câştigi zici că joci în Champions League, când pierzi te gândeşti la play-out. De asta nu vreau să mă pierd în astfel de calcule. Echipele astea 3, CFR, Craiova şi FCSB investesc cei mai mulţi bani, au jucători foarte-foarte bun şi ca să fii la nivelul lor, pentru noi, Rapid şi Dinamo trebuie să te dăruieşti cum ne-am dăruit în seara asta. Dacă ne vom dărui şi ne vom autodepăşi, pentru că noi ne-am autodepăşit tot sezonul, avem o şansă să fim acolo.
Ca să fac o glumă, suporterii ne-au zis ieri, lăcrima şeful galeriei şi ne-a spus că nu se aştepta să trăiască ce am trăit anul ăsta, să se gândească că U Cluj ar fi pe primul loc atâtea etape, că ar putea spera la ceva. Ce ne-au transmis ei, ‘măcar să mergem în Europa cu voi, că n-am mers niciodată’. Şi gândul meu tot ăsta e.
Nu mai avem voie în America, poate mergem în Europa cu fotbalul.
(n.r: Urmează meciul cu FCSB. Un alt meci special pentru tine) Special, aşa, cum se vede din afară. Pentru mine fiecare meci trebuie să fie la fel. Nu mă gândesc că trebuie să fiu mai pregătit pentru un meci şi pentru altul să nu fiu pregătit. Doamne fereşte. O să avem acceaşi dăruire şi sperăm să ne întoarcem cu puncte de acolo. O echipă foarte-foarte bună.
Cred că în seara asta am suferit cum am suferit cu FCSB când am jucat aici”, a declarat Alex Chipciu, pentru digisport.ro, după U Cluj – CFR Cluj 1-0.
U Cluj – CFR Cluj 1-0. Blănuță i-a răpus pe rivali în derby-ul Clujului! Echipa lui Dan Petrescu a ratat primul loc
U Cluj – CFR Cluj 1-0 a fost ultimul meci al rundei a doua din play-off-ul de Liga 1. Echipa lui Dan Petrescu era obligată să forţeze victoria după ce a fost depăşită în clasament de Universitatea Craiova şi FCSB. Nu a reuşit acest lucru şi se află pe locul 3 în play-off, cu 30 de puncte, cu două în spatele formaţiilor aflate pe primele două locuri, Universitatea Craiova şi FCSB. U Cluj e pe locul 4, cu 29 de puncte.
Derby-ul Clujului era unul crucial pentru ambele echipe în lupta pentru titlu. Dacă echipa lui Dan Petrescu trebuia să câştige pentru a reveni pe primul loc, U Cluj era obligată să joace la victorie pentru a nu pierde trena primelor trei clasate. A reuşit acest lucru, fiind acum la un punct în spatele rivalei CFR şi la 3 de primele două clasate, Universitatea Craiova şi FCSB.
Cum arată clasamentul în play-off după CFR Cluj – U Cluj 0-1:
1. Universitatea Craiova – 32 de puncte
2. FCSB – 32 de puncte
3. CFR Cluj – 30 de puncte
4. U Cluj – 29 de puncte
5. Dinamo – 26 de puncte
6. Rapid – 24 de puncte

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOvidiu Burcă a dezvăluit momentul decisiv din Rapid – Sepsi 1-0 şi s-a enervat: „Nu fac analize, vedem intern”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Nou-promovata Sepsi a avut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Cutremur” după finala Cupei Mondiale: FIFA poate suspenda câteva luni bune un jucător de la Argentina!
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCU Craiova revine în fotbalul românesc! În ce ligă va evolua clubul lui Adrian Mititelu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCU Craiova va fi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid – Sepsi 1-0. Start cu dreptul pentru Pancu după un gol venit în final
Min. 46: Start în partea secundă. PAUZĂ Min. 45+1: Ocazie Sepsi! Fabio Vianna a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login