Steaua este cea mai titrată echipă din istoria fotbalului românesc, cu 20 de titluri câștigate, însă în acest moment traversează o situație critică.
”Militarii” nu au drept legal să promoveze în SuperLiga, din cauza formei de organizare, fiind un club de drept public.

Marius Lăcătuș: ”Lumea ar trebui să înțeleagă”
Blocată în liga secundă, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni este ținta criticilor din cauza banilor primiți de la buget, acuzații care îl deranjează pe Marius Lăcătuș. Totodată, fostul mare atacant român dezvăluie că nu va întoarce niciodată spatele clubului și că încearcă să răspundă civilizat când aude critici, dar dacă se depășește o limită, poate reacționa mai dur.
”Faptul că Steaua nu are drept de promovare, faptul că Steaua cheltuie banii de la buget, tot ce face Steaua este negativ aproape. Și atunci clar că mă doare, pentru că poate, cine știe, lumea ar trebui să înțeleagă. Steaua a fost și va fi în continuare în sufletul meu, este clubul în care m-am realizat și ca sportiv, și ca om. Și niciodată eu nu o să întorc spatele acestui club.
În cazul în care sunt prezent undeva și cineva vorbește de rău Steaua, încerc pe cât posibil să discut, în primă fază, vizavi de ideile pe care le are acea persoană. Dacă se trece pragul, atunci poate reacționez și eu mai puțin plăcut”, a spus Marius Lăcătuș la <a href="http://”>Un Podcast.
10 titluri câștigate de Lăcătuș cu echipa din Ghencea
Debutat în fotbalul mare la FCM Brașov, Marius Lăcătuș se transfera în 1983 la Steaua, pentru care avea să scrie istorie.
Cu formația din Capitală, Lăcătuș a câștigat 10 titluri naționale, un record neegat pe scena fotbalului românesc.
Cu 83 de selecții pentru prima reprezentativă, fostul jucător a activat și în afara granițelor, la Fiorentina și Oviedo.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Alaves 6-1. Catalanii au făcut show și au revenit pe primul loc: Raphinha, Yamal, Fermin, Gordon
Barcelona – Alaves, transmis în direct la Digi Sport 2, în etapa a 11-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan – Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Inter a suferit primul eșec al sezonului din Serie A, chiar în marele derby...
De admin


You must be logged in to post a comment Login