
”A început prin conservarea naturii, când nu ne-a mai fost îngăduită obţinerea permiselor pentru circuitele de carting sau să continuăm să le operăm”, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, fostul pilot, care acum este comentator TV.
El a comparat situaţia ca atunci când ai desfiinţa stadioanele de fotbal din Germania şi te-ai aştepta să ai un club cu palmaresul campioanei Bundesligii, Bayern Munchen.
Ralf Schumacher nu vede cu ochi buni motorsportul german
”Nu vom avea niciun pilot de Formula 1 în viitorul apropiat, dacă nu vor fi bani suficienţi şi dacă nu vor reuşi să piloteze carturi aşa cum se face în Italia de către majoritatea celor care au bani”, a explicat fratele septuplului campion mondial Michael Schumacher.
Ralf Schumacher a estimat că sumele trecerii de la Formula 3 la Formula 1 sunt în jur de 15 milioane de euro.
”Într-un mod ideal, trebuie să câştigi Formula 3 şi apoi Formula 2 foarte repede, doar ca să ajungi să fii observat de echipe”, a mai spus acesta.
Germania nu a mai găzduit o cursă de Formula 1 din 2020, când circuitul de la Nurburgring a fost inclus în calendarul revizuit pe fondul pandemiei cu noul coronavirus.
Organizatorii fac trimitere la costurile ridicate ale găzduirii unui mare premiu drept principalul impediment pentru revenirea Germaniei în Formula 1.
Între timp, Nico Hulkenberg este singurul pilot german de pe grila de start din Marele Circ, notează Agerpres.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login