
Andrei Nicolescu a oferit detalii despre noua siglă a lui Dinamo. Președintele a prezentat noua identitate a clubului în vară, lovindu-se imediat de un val de critici din partea suporterilor.
Peluza dinamovistă chiar a protestat și s-a prezentat cu întârziere la meciurile echipei, fanii fiind extrem de nemulțumiți de noua siglă propusă de conducere. Ca urmare, oficialii dinamoviști au decis să o schimbe, de comun acord cu suporterii.
Anunțul lui Andrei Nicolescu despre noua siglă a lui Dinamo
Dinamo a organizat o conferință de presă, prin care s-a anunțat agenția desemnată pentru crearea unei noi sigle, anume o firmă din Cluj-Napoca. Andrei Nicolescu a declarat că procesul este complex, dorind să se încheie cât mai repede, spre mulțumirea fanilor dinamoviști.
„E o etapă naturală în ceea ce am spus că vom face, care trebuie parcursă. Din acest moment devine și publică. A fost un proces de definire și de discuții, de alegeri, Klain este alegerea comună a grupului de lucru. Drumul ne-a arătat că această căutare a identității e un proces complex, care implică mulți factori și toți stakeholderii de la Dinamo.
Vrem să închidem cât mai repede acest proces și să-l ducem cu succes la final, cu opinii pozitive din partea suporterilor dinamoviști.
Din partea clubului, a fost o decizie foarte bună ca eu să nu particip în grupul de lucru, având în vedere cum a început acest proces (n.r. faptul că a fost contestat). S-a constituit un grup de lucru inițial într-o discuție extinsă cu 15-20 de reprezentanți ai suporterilor, s-au pus idei pe masă despre proces, modul în care ar trebui condus și cum să se facă acest lucru”, a declarat Andrei Nicolescu.
„Înainte să începem proiectul, vrem să știm ce înseamnă brandul pe care îl avem în față. În cazul lui Dinamo este o etapă extrem de importantă să înțelegem comunitatea, istoria, simbolurile, ceea ce înseamnă Dinamo reprezintă cu adevărat.
Pentru noi, acest proiect este foarte important. În acest moment ne aflăm în prima etapă, o etapă de cercetare și strategie. Analizăm tot ce înseamnă partea de simboluri, de istorie, și vrem să vedem ce înseamnă cu adevărat Dinamo, care este esența acestui brand. După această parte vom avea un scop foarte clar: vrem să știm ce trebuie să ținem și care este baza de la care pornim. Vom avea o strategie de brand, un brief pentru creație, dar și criteriile după care vom merge mai departe și vom aproba ceea ce pregătesc designerii”, a declarat Reka Nagy, reprezentatul agenției care va realiza noua siglă a lui Dinamo.
La conferință a participat și un reprezentant din partea suporterilor, care a transmis că noul logo al „câinilor” va ține cont și de trecutul glorios al echipei: „Vom încerca să luăm interviuri fostelor glorii. Nu vrem să avem un brand care să fie rupt complet de trecut, să nu aibă reprezentanță în prezent, și să fie complet diferit în viitor”, a spus Cosmin Viorel, reprezentantul suporterilor lui Dinamo.
- Dinamo e lider în Liga 1, după zece etape, având 23 de puncte.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăMarea schimbare pregătită la Dinamo. Anunțul lui Andrei Nicolescu despre noua siglă a echipei: „Un proces complex”
Andrei Nicolescu a oferit detalii despre noua siglă a lui Dinamo. Președintele a prezentat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmă„Gică Hagi pleacă 100%, dacă pierde cu Polonia și Suedia”. A făcut anunțul în DIRECT
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăJose Mourinho a ales! 70.000.000€ pentru transferul la Real Madrid
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăSold-out! Atmosferă de sărbătoare la amicalul Rapid – Genoa
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login