Cipru este un adversar pe care Mircea Lucescu l-a întâlnit și în primul mandat, 1981-1986, mai exact în preliminariile Euro ’84. Atunci ai noștri s-au impus în ambele jocuri contra insularilor, 3-1 pe teren propriu și 1-0 în deplasare.
Și tot în ambele dueluri decisiv a fost Ladislau Bölöni. În meciul de la Hunedoara a securizat victoria înscriind al treilea gol, iar la Limassol reușita sa a adus două puncte imense, care s-au dovedit determinante în ecuația calificării la turneul final.
Pentru a rememora partidele cu ciprioții din urmă cu mai bine de patru decenii, iAMsport.ro a stat de vorbă pe îndelete cu Bölöni, antrenor liber de contract în acest moment. Loți a acceptat dialogul telefonic, cu o condiție: nicio întrebare despre prezent și ofertele pe care le are de reveni în prim-plan.
Ladislau Bölöni: “Primul meci? Unul mediocru!”
Bună ziua, domnule Bölöni! Ce mai faceți?
Bună ziua! Bine, mulțumesc de întrebare. Dar știți că…
Nu, nu vă întreb pe cine și când veți prelua, voiam să discutăm despre jocurile cu Cipru din preliminariile CE 1984. Ați marcat în ambele, cel de la Hunedoara a fost chiar startul în acea campanie.
Aaa, despre amintiri din copilărie doriți să vorbim. Cu mare plăcere, atunci. Mă mir că lumea-și mai aduce aminte de golurile mele… Apropo, știți că am înscris și cu Italia, la București, nu?
Da, evident. Doar că acum urmează un duel important cu Cipru. Cum era selecționata insulară în urmă cu patru decenii? Mai slabă, mai puternică decât acum? Că naționala noastră sigur era mai bună.
Cipru n-a fost niciodată o forță. Actuala echipă nu o cunosc, de asta mi-e greu să fac o comparație cu cea din ’82, ’83. Însă îmi amintesc foarte bine că, în ciuda valorii noastre ridicate, ne-a fost foarte greu să-i învingem.
Hunedoara, 1 mai 1982
România – Cipru 3-1 (2-1)
Au marcat: Văetuș (16′), Cămătaru (19′), Bölöni (71′) / Vrahimis (29′)
România: Moraru (Dinamo) – Rednic (Corvinul), Iorgulescu (Sportul), Ștefănescu (U Craiova), I. Bogdan (Corvinul) – Țicleanu (U Craiova) / 46′ Petcu (Corvinul), Bölöni (ASA Tg. Mureș), Balaci (U Craiova) – Gabor (Corvinul), Cămătaru (U Craiova), Văetuș (Corvinul). Selecționer: Mircea Lucescu
Cipru: Konstantinou – Patikkis, Kezos, Erotokritou, Lysandrou – Dimitriou (75′ Lagos), Prokopis (26′ Giagkoudakis), Pantziaras – Vrahimis, Papadopoulos, Teofanous. Selecționer: Kostas Talianos
Stadion: Corvinul. Spectatori: 15.000. Arbitru: Arsenie Hoxha (Albania)
De ce?
Păi, echipa noastră națională era încă în reconstrucție, Mircea o preluase de puține luni. Pentru că era legat de Corvinul, a dorit neapărat să joace la Hunedoara, în fața unui public care avea încredere în dânsul, și a folosit mulți jucători localnici. Poate prea mulți!
Cinci au fost: patru titulari, Rednic, Bogdan, Gabor și Văetuș, plus Petcu, intrat la pauză.
Dar Klein n-a jucat atunci?
Ziarul “Sportul” scria în avancronică faptul că Mișa suferea de bronșită și n-a putut fi recuperat.
Da, probabil, nu-mi mai amintesc exact.
Ce dor mi-e de Mișa! Ce fotbalist mare a fost, ce stâng formidabil avea! Și ce om fantastic, cu o inimă… Și tocmai inima l-a trădat! Ladislau Bölöni
Să revenim la joc.
Așa. A fost un meci mediocru. În ciuda unui start reușit, cu două goluri ale noastre, am intrat la pauză cu avantaj de numai un gol, după ce ciprioții au redus diferența în urma unei gafe comune Gino – Costică, parcă. La 2-1, siguranța ne-a părăsit, s-a instalat puțin panica. Te gândești că încă o greșeală și adversarul te poate egala.
Nea Mircea cum a reacționat în vestiar?
A fost nervos, foarte nervos. Motiv pentru care au și zburat niște ghete în diferite direcții… Gândindu-mă cu mintea de acum, îl înțeleg. Era la debutul oficial, juca practic acasă, în orașul care-l adoptase atâția ani, nu voia cu nici un preț să se facă de râs.
Repriza a doua?
Am dominat, însă nu era o mare minune să domini Ciprul, nu? Abia spre final s-a făcut 3-1, am marcat eu cu un șut de la vreo 20 de metri.
Lucescu v-a mai reproșat ceva?
Nu, spriritele s-au calmat. Era, totuși, o victorie, un start bun în acele preliminarii. De fapt, acel succes cred că l-a ajutat mult pe Mircea.
În ce sens?
Pentru că mereu a fost, și contiună să fie, un antrenor inteligent, a tras concluziile care se cuvin, iar după asta n-a mai exagerat cu jucătorii de la Corvinul. Petcu și Văetuș, de exemplu, au dispărut de tot, Bogdan a fost și el înlocuit în timp cu Ungureanu, doar Gabor, Rednic și Ando au continuat să fie prezențe constante.
Vreo amintire specială de la acea partidă la Hunedoara?
Nu pot să uit că Mircea a decis să ne ducă pe toți să vizităm Combinatul Siderurgic. A fost ceva așa, mai special… Am primit toți câte un cadou.
Dumneavoastră cu ce v-ați ales?
Cu un cuțit. Un cuțit pe care mi-a fost scris numele și pe care-l mai am și acum! Și chiar îl folosesc.
Nu pot să cred! Păstrați cuțitul de 42 de ani?
Dacă nu mă credeți, vi-l trimit prin poștă. Vi-l vând cu 200 de euro!
Doar atât? Batem palma!
Ei, nu, am glumit. Vi-l fac cadou.
Imediat după acel 3-1 cu Cipru, ați plecat într-un turneu de pregătire în America de Sud. Printre adversari, inclusiv Argentina lui Maradona. Cum a fost?
Diego încă nu era atât de cunoscut, cum a devenit după Mondialul din ’86, dar genialitatea i se observa la fiecare preluare, pasă sau dribling. Fotbalist absolut uriaș! Acel turneu ne-a ajutat extraordinar de mult să definitivăm lotul cu care ulterior am abordat acele preliminarii.
Al doilea meci cu Cipru e în toamna lui 1983, penultimul din campania de calificare. Ne trebuia neapărat victoria, pentru a avea și șansa remizei în ultima partidă, cu Cehoslovacia, la Bratislava.
Mon Dieu, ce greu a mai fost la ei! Eram, de fapt, avertizați că vom avea un joc nu dificil, ci delicat. Pe teren propriu erau foarte greu de învins. Italia, marea Italie, nu făcuse decât un 1-1 chinuit acolo, după ce fusese condusă. Și parcă nici Suedia n-a câștigat.
Limassol, 12 noiembrie 1983
Cipru – România 0-1 (0-0)
A marcat: Bölöni (77′)
Cipru: Konstantinou – Miamiliotis, Kezos, Erotokritou, Pantziaras – Giagkoudakis, Kounnas (65′ Mavris), Tsiggis – Fotis (78′ Dimitriou), Savvidis, Theofanous. Selecționer: Vasili Spasov
România: S. Lung (U Craiova) – Rednic (Dinamo), Al. Nicolae (Dinamo), Ștefănescu (U Craiova), Ungureanu (U Craiova) – Țicleanu (U Craiova), Mulțescu (Dinamo) / 46′ Hagi (Sportul), Bölöni (ASA Tg. Mureș), Klein (Corvinul) – Cămătaru (U Craiova), Coraș (Sportul) / 73′ Gabor (Corvinul). Selecționer: Mircea Lucescu
Stadion: Tsireion. Spectatori: 13.000. Arbitru: Ron Bridges (Tara Galilor)
Nu, Suedia a luat toate punctele. Greu, 1-0, Cehoslovacia e cea care a făcut tot un 1-1.
Așa, da, aveți dreptate. Deci știam că ne va fi greu. Mai ales că terenul era mizerabil. Uscat, tare, nu puteai construi deloc pe el.
Până la urmă, cum-necum, ați învins, iar dumneavoastră…
Stați puțin, până vă povestesc cum a fost la Limassol să vă zic una pe care nu știu câți o cunosc. Pentru a ne izola de presiunea presei, atât cât era, Mircea a decis să ne ducă înaintea acelei partide cu Cipru în Israel, pentru câteva zile de pregătire și un amical.
Cât am stat în Israel am locuit într-un kibuț. Acolo am descoperit comunismul adevărat, comunismul pozitiv, ca să spun așa Ladislau Bölöni
Da, a părut ciudat să facă programeze un amical cu 3-4 zile înaintea unui duel decisiv pentru soarta calificării.
Puțină lume știe, însă majoritatea amicalelor din acea perioadă erau făcute pentru a mai câștiga niște bani pe care noi îi primeam în plus la meciurile oficiale pe care le câștigam. Un fel de bani negri, dacă pot să spun așa. La fel s-a întâmplat și atunci. Datorită relației foarte bune pe care Lucescu o avea cu Rapaport, s-a realizat acel joc de pregătire cu Israel. Iar banii câștigați atunci ni s-au adăugat la primele pentru succesul din Cipru.
Succes conturat târziu, după golul dumneavoastră, cu capul, din centrarea lui Klein.
Daaa… A fost mai întâi o recuperare foarte bună a lui Țicleanu sau a lui Rednic în banda dreaptă, mingea a ajuns la mine, am depășit un adversar, apoi l-am văzut demarcat pe Mișa pe stânga. I-am pasat cu un stâng exterior, deși nu stăpâneam foarte bine balonul, după care am simțit spațiul liber creat în careul lor. Mișa a centrat perfect, în ciuda terenului infect, iar eu, care aveam o detentă bună – slavă, Domnului! – am înscris cu capul din câțiva metri.
Ce simplu pare! De ce a trebuit să așteptăm atât acel gol?
Păi, eu am mai marcat o dată, în prima repriză, dintr-o lovitură liberă. A fost o combinație à la Balaci. Cum Ilie a lipsit atunci, de data asta am conlucrat cu Gigi Mulțescu, Dumnezeu să-l odinhească! Din păcate, reușita mi-a fost anulată pentru un ofsaid la Cămătaru. Fericit după gol, n-am apucat să văd imediat că arbitrul fluierase. Când am realizat, m-am năpustit asupra lui cu protesta și am luat un cartonaș galben. M-am oprit la timp întrucât mi-a venit în minte avertismentul pe care Mircea mi-l transmisese înaintea meciului.
La Limassol ne-a fost greu și pentru că vârfurile noastre nu prea au fost în formă. Plus absența lui Balaci cu care mă înțelegeam de minune… Ladislau Bölöni
Despre ce a fost vorba?
La plimbarea de relaxare pe care am făcut-o în preziua partidei, Lucescu a venit la mine și mi-a zis “ai grijă mare, bioritmul tău nu e bun!”. Nu știu dacă el se ocupa de așa ceva sau medicul ori altcineva, cert e că mi-a zis să fiu atent. Eu l-am întrebat ce înseamnă asta, iar Mircea mi-a spus că există riscul să fac prostii. Să mă cert cu cineva, să faultez și să fiu eliminat…
Lucru care s-a cam întâmplat!
Da, m-am și certat cu arbitrul, am fost și la un pas de eliminare, dacă mai continuam prostestele. Bine că n-am fost suspendat din cauza acelui “galben” în decisivul de la Bratislava!
Ca să venim puțin și în actualitate, sâmbătă seara ce anticipați că va fi?
V-am spus, nu cunosc forța actualei generații a Ciprului. Totuși, indiferent cum ar fi și indiferent ce moment dificil am traversa noi, România e superioară valoric. De aceea, cred că ar trebui să adoptăm puțin din tactica lui nea Imi Ienei.
Adică?
Pe dânsul nu-l interesa atât de mult ce fac adversarii, ci care-s calitățile noastre și cum să facem ceva deosebit cu acele calități. Nea Imi dădea libertate totală valorii proprii, o cultiva obsesiv. Când jucăm cu un adversar mai slab, ar trebui să nu ne intereseze atât de mult cine e fundașul stânga al ciprioților, cu tot respectul pentru cine o fi, ci mai important e cine o să demareze pe partea noastră dreapta, cine lansează acea extremă, cine e vârful, cine vine din linia a doua… Repet, lucrul ăsta e valabil atunci când ai un rival evident inferior valoric. Când joci cu un campion mondial ca Maradona ori Mbappe, sigur că trebuie să știi totul despre el.
În concluzie, să nu ne facem mari griji pentru cele trei puncte din Cipru?
Le transmit baftă tuturor băieților și lui Mircea, îi îmbrățișez pe toți!
102 selecții
și 23 de goluri are Bölöni la prima reprezentativă a României
Rezultatele României în preliminariile CE 1984
1-0 și 0-0 cu Italia
2-0 și 1-0 cu Suedia
0-1 și 1-1 cu Cehoslovacia
3-1 și 1-0 cu Cipru
Clasament final grupa a 5-a preliminară
1. ROMÂNIA 8 5 2 1 9-3 12p
2. Suedia 8 5 1 2 14-5 11p
3. Cehoslovacia 8 3 4 1 15-7 10p
4. Italia 8 1 3 4 6-12 5p
5. Cipru 8 0 2 6 4-21 2p
* se acordau două puncte la victorie, iar la turneul final se califica numai prima clasată
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăLovitură pentru Marius Şumudică! Clinton N’Jie a ieşit accidentat din Sepsi – Rapid
Marius Şumudică a primit o lovitură, în duelul dintre Sepsi şi Rapid. Unul dintre...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăInter – Parma 3-1. „Corecţie” suferită de Dennis Man și Valentin Mihăilă. Darmian i-a „suflat” golul lui Man!
Inter Milano (3-5-2): Sommer – Bisseck, De Vrij, Bastoni – Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăSepsi – Rapid 0-0! Petrila şi Burmaz, ratări uriaşe! Starul lui Şumudică, N’Jie, s-a „rupt”
Claudiu Petrila, în meciul Sepsi – Rapid/ Hepta Sepsi – Rapid, duelul din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSevilla i-a adus un ultim omagiu lui Helmut Duckadam! Ce a apărut la poarta la care a scris istorie în 1986
Sevilla i-a adus un ultim omagiu lui Helmut Duckadam. Oficialii formaţiei din La Liga...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login