-
Liga 2: Steaua – Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Gloria Buzău – CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
- Golurile victoriei echipei pregătite de Marius Șumudică au fost înscrise de Aaron Boupendza și Rareș Pop.
Liviu Ciobotariu: ”Trebuie să analizez foarte bine acest joc pentru că nu este în regulă”
La finalul partidei, Liviu Ciobotariu s-a declarat nemulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția jucătorilor săi.
Mai mult, tehnicianul celor de la Botoșani a ținut să le transmită un mesaj clar elevilor pe care îi pregătește.
”A fost o diferență de valoare între lotul nostru și al lor. Bine, asta nu scuză că am pierdut acest joc. Nu am avut realizări. Am avut foarte puține ocazii de a marca. Am întâlnit o echipă foarte bună, dar mă așteptam la mai multe de la elevii mei.
Am făcut niște greșeli care puteau fi evitate. Una peste alta, sunt nemulțumit de jocul echipei mele și trebuie să facem o analiză corectă și să vedem unde am greșit. Au fost foarte multe greșeli de plasament, dar și individuale. Felicit echipa Rapid. Știam că o să vină foarte motivați, pentru că acum două săptămâni i-am
Nu am avut nici agresivitatea necesară, am stat departe de adversar. Trebuie să analizez foarte bine acest joc pentru că nu este în regulă. Trebuie să recunoaștem, există o diferență de valoare. Trebuia să scoatem mai mult din jocul ăsta și aveam nevoie de un rezultat pozitiv. Trebuie să ne adunăm gândurile și să ne prezentăm foarte bine la următorul meci. Va trebui să ne schimbăm atitudinea. Dacă vom continua așa ne va fi foarte greu”, a spus Liviu Ciobotariu.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: rapid , cupa romaniei , botosani , liviu ciobotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRevenire de senzație la Inter? Jucătorul e gata să lucreze cu Cristi Chivu: „Ar fi ceva special”
Liber de contract din luna iulie după ce Galatasaray a refuzat să îi prelungească...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA cincea înfrângere consecutivă pentru Sacramento Kings. New Orleans Pelicans, la primul succes
New Orleans Pelicans a obţinut prima sa victorie în noua ediţie de NBA, impunându-se...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihai Iosif a fost prezentat oficial. Cu ce echipă a bătut palma
O nouă destinație pentru fostul tehnician al Rapidului. ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Mihai Iosif...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJack Grealish, exclus! Prăbuşirea fostului jucător al naţionalei Angliei continuă
Antrenorul echipei Everton, David Moyes, l-a exclus pe Jack Grealish din lot din cauza...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login