Antrenorul turc, în vârstă de 40 de ani, ajuns la două victorii consecutive de la revenirea pe bancă, și-a felicitat elevii pentru atitudine și caracter, dar a ținut să evidențieze și prestația lui Rareș Pop, marcatorul golului egalizator, după o execuție spectaculoasă.

Mehmet Topal, după victoria cu Slobozia: ”Suntem foarte fericiți”
Topal a rămas echilibrat după succesul important și nu a comentat faza controversată din final, când un penalty acordat inițial gazdelor a fost anulat de VAR.
”Suntem fericiţi toţi. Am început bine meciul, arătam că stăteam bine în teren şi asta ne-a ajutat. Slobozia a jucat bine în 10 jucători şi felicit adversarii. A fost o luptă corectă şi vreau să le mulţumesc jucătorilor mei şi staff-ului meu. Am demonstrat că avem caracter chiar şi la 0-1. Am luptat în continuare.
A fost o victorie importantă şi urmează să ne pregătim pentru săptămâna următoare. Fiecare meci e ca o finală şi trebuie să dovedim şi să dăm totul”, a declarat antrenorul Petrolului, conform digisport.ro.
Tehnicianul a explicat și schimbările făcute la pauză, care au schimbat cursul jocului.
”Am încercat să variem după pauză. La pauză am schimbat sistemul şi nişte jucători. Banca a fost în sprijinul echipei. Azi totul a mers cum am vrut şi suntem fericiţi că am câştigat. Ca să fim liniştiţi, mai avem nevoie de două victorii, că echipele sunt apropiate şi noi trebuie să urcăm. Nu înseamnă că suntem liniştiţi şi trebuie să ne concentrăm”, a completat tehnicianul.
Rareș Pop, văzut la naționala României
În final, Mehmet Topal a avut cuvinte mari pentru Rareș Pop, unul dintre cei mai promițători tineri din lot:
”Din ce am văzut la Rareş Pop, părerea mea e că o să fie un jucător important la naţională! Se va dezvolta şi îl vom proteja precum ceilalţi jucători, Boţogan sau Dumi. Sunt jucători cu calitate, avem tineri luaţi în lot şi de la echipa a doua şi vor avea şi ei ocazii să joace.
Rareş Pop e special, e un talent special şi acum joacă la jumătate din capacitatea lui. Încă n-a reuşit nimic, e doar începutul”, a spus Mehmet Topal după victoria de la Slobozia.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăDan Șucu și-a trimis scouterii la Dinamo – ”U” Cluj! Jucătorul pe care vrea să îl transfere
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăDan Șucu și-a trimis scouterii la Dinamo – ”U” Cluj! Jucătorul pe care vrea să îl transfere
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăSferturile Champions League: Bistrița – Brest, ACUM, Digi Sport 1. Esbjerg – CSM Bucuresți, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăRobert Ilyeș a avut nevoie de vitamine la partida cu Slobozia: ”Bine că sunt viu!”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login