Connect with us

Alte Sporturi

Viktor Orban pierde puterea în Ungaria! Probleme pentru Sepsi și Csikszereda?

Viktor Orban pierde puterea în Ungaria! Probleme pentru Sepsi și Csikszereda?

După închiderea urnelor la ora 19:00 (20:00, ora României), meciul voturilor a intrat rapid în faza decisivă.

Cu peste 66% din voturi numărate, echipa lui Péter Magyar, partidul Tisza, conduce clar și pare să fi dat lovitura: 137 de mandate, suficient nu doar pentru victorie, ci și pentru o majoritate confortabilă.

Foto 2/3

Viktor Orban, aproape de înfrângere

De cealaltă parte, campionul en-titre, Viktor Orbán, alături de Fidesz-KDNP, rămâne mult în urmă, cu doar 55 de mandate. Un scor care schimbă complet ierarhia la Budapesta.

Mai mult, Magyar nu doar că a câștigat ”meciul”, dar e foarte aproape și de un rezultat de forță: pragul de două treimi (133 de mandate), care i-ar permite modificarea Constituției.

Într-un gest rar, Orbán a recunoscut înfrângerea încă din timpul numărătorii și l-a felicitat telefonic pe rivalul său. ”Rezultatul este dureros, dar clar”, a transmis acesta, promițând că va continua ”lupta” din opoziție, anunță digi24.ro.

Prezența la vot a fost una record, semn că ”arena” politică a atras un interes uriaș. Rezultatele finale oficiale sunt așteptate abia la începutul lunii mai, dar direcția pare deja stabilită: o nouă echipă e gata să preia conducerea jocului în Ungaria.

Alexandru David: ”Sepsi și Csikszereda, vehicule electorale”

Invitat la iAMsport LIVE, Alexandru David, fost președinte la Dinamo, le-a numit pe Sepsi și Csikszereda ”vehicule electorale” ale premierului maghiar, Viktor Orban, în România.

David consideră că Viktor Orban a folosit fotbalul drept un instrument de manipulare socială pentru a atrage voturile din zonă. Strategia care, într-un final, se dovedește că nu l-a ajutat prea mult.

Niște oficiali ai clubului Sepsi, din motive de opțiune politică, au snopit în bătaie, în România, un om, un etnic maghiar care și-a exprimat o altă opțiune politică pentru duminică. Sunt poze cu victima bătută și așa mai departe.

Acolo chiar se joacă pe viață și pe moarte și e o reconfirmare a faptului că Sepsi și Csikszereda sunt două vehicule electorale, împreună cu angajații, ale lui Viktor Orban pentru comunitatea maghiară din România.

A fost bătut destul de bine. Avea altă opțiune politică decât cea a celorlalți și a fost bătut…”, a comentat Alexandru David, la iAMsport LIVE.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi