-
Liga Națiunilor: Germania – Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Olanda – Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Jucătorii din Kosovo au ieșit de pe teren și nu au mai revenit pe gazon după ce au acuzat că suporterii români au scandat ”Serbia, Serbia”, dar și că aceștia ar fi folosit remarci rasiste.
Galerie Foto
Agim Ademi: ”Vă asigurăm că nu ne vom opri și vom continua să căutăm dreptatea până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv”
Inițial, Agim Ademi a declarat pentru presa din Kosovo următoarele: ”Scandările ‘Serbia, Serbia!’ sunt cauza reacţiei jucătorilor noştri”.
La scurt timp, președintele Federației Kosovare de Fotbal a postat un mesaj amplu pe rețelele sociale prin care a transmis că va căuta dreptatea pentru echipa sa chiar și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
„Dragi jucători, suporteri, reprezentanți media și opinie publică,
În numele meu și al Comitetului Executiv al Federației de Fotbal din Kosovo, doresc să exprim cele mai sincere mulțumiri pentru sprijinul vostru necondiționat față de decizia comună luată de jucătorii noștri, echipa tehnică, staff și Federație, de a nu continua jocul după scandările rasiste și anti-Kosovo care au avut loc la București, în meciul România-Kosovo.
Această decizie nu a fost una ușoară, dar a fost corectă. Știind ce s-a întâmplat cu noi cu un an în urmă, nu ne-am așteptat ca o astfel de situație să se repete în România.
Indiferent de deznodământul juridic al acestui meci, trebuie subliniat faptul că am fost răniți emoțional (în special jucătorii) de provocările și disprețul constant manifestat de suporterii români în cor.
Punctul culminant a fost atins prin incidentul inițiat de unii fotbaliști adversari, care a generat o senzație clară de atac, nu doar asupra echipei noastre, ci asupra statului și națiunii noastre.
În acele momente dificile, jucătorii noștri au reacționat cu demnitate, iar noi, ca Federație, am fost alături de ei pentru a proteja emoțiile și demnitatea lor, precum și pe cele ale statului nostru.
Acesta a fost un act necesar pentru a păstra integritatea Kosovo și pentru a sprijini orice efort pentru un sport curat și corect, în conformitate cu principiile UEFA și FIFA.
Mulțumim tuturor instituțiilor și opiniei publice pentru sprijinul lor corect și hotărât. Vă asigurăm că nu ne vom opri și vom continua să căutăm dreptatea, în conformitate cu reglementările privind astfel de cazuri politice și rău-intenționate, până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Fotbalul trebuie să fie un simbol al fair-play-ului și al unității, mai ales în meciuri de un asemenea calibru.
Continuăm cu mândrie și responsabilitate!”, a scris Agim Ademi pe rețelele sociale.
Kosovarii au lăsat dezastru în urma lor, în vestiarul de la Arena Națională
La finalul partidei, Marian Codirlă a intrat în vestiarul oaspeților, iar imaginile surprinse sunt unele neverosimile.
Kosovarii nu au avut pic de respect față de România, drept dovadă mizeria pe care au lăsat-o în urma lor.
Galerie Foto
Mai mult, putem face și o comparație cu partida de la Priștina, când vestiarul ”Tricolorilor” a rămas impecabil!
Galerie Foto
VIDEO Rezumat România – Kosovo 0-0 (abandonat)
Etichete: romania , kosovo , agim ademi , video romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăVeste de ultimă oră pentru FCSB! Jucătorul e pregătit să evolueze în meciul cu Dinamo
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAl doilea antrenament al Marelui Premiu al Italiei e ACUM, în AntenaPLAY! Ferrari a dominat prima sesiune
Pentru a oferi un context, în urma temperaturilor şi umidităţii deosebit de ridicate înregistrate...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMeriton Korenica, prima reacţie după transferul la FCSB! Mesaj în limba română pentru suporteri la prezentarea oficială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Meriton Korenica, unul dintre...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal la FCSB înainte de meciul cu Dinamo! Gheorghe Mustață îl face praf: „Este zero”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCSB se pregătește de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login