-
SuperLiga: Oțelul – Farul, vineri, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – ”U” Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
În prezent, Juventus se află pe locul patru în clasament cu două etape rămase până la finalul campionatului, chiar dacă Lazio are acelaşi număr de puncte ca echipa din Torino, AS Roma se află la doar un punct diferenţă, iar Bologna la două puncte diferenţă, dar fiind deja calificată în Europa League după ce a câştigat Coppa Italia, miercuri seară.
Juventus îl vrea pe Karim Adeyemi
Borussia Dortmund, între timp, este pe locul cinci în clasamentul Bundesligii, la un punct în spatele echipei Freiburg, înaintea ultimei etape a campionatului 2024-2025. Borussia are nevoie ca Freiburg să piardă puncte în ultimul său meci al sezonului împotriva lui Eintracht Frankfurt pentru ca echipa din Dortmund să se califice în Liga Campionilor.
Potrivit relatărilor media, situaţia îl lasă pe Adeyemi într-o poziţie nesigură, iar el ar putea pleca dacă actualul său club nu încheie sezonul competiţional în primele patru.
Tuttosport susţine că Juventus Torino va fi în situaţia de a-i oferi o posibilitate de ieşire lui Adeyemi dacă se califică în Liga Campionilor.
Jucătorul de 23 de ani, a cărui mamă e româncă, este sub contract până în vara anului 2027, având un salariu relatat în presă de 3 milioane de euro pe sezon, pe care Juventus ar fi gata să îl ofere mărit să vor reuşi să obţină un acord.
Adeyemi, care are şase selecţii pentru naţionala Germaniei, a reuşit 12 goluri şi 9 pase decisive în 35 de apariţii în toate competiţiile în acest sezon, având o implicare în fiecare gol petrecut la un interval de 101 minute.
Juventus nu este singura echipă interesată în obţinerea serviciilor jucătorului, Napoli de asemenea şi-a exprimat intenţia după mutarea în ianuarie a lui Hvicea Kvaraţhelia la Paris Saint-Germain. Publicaţia Tuttosport scrie că şi Chelsea este, totodată, foarte interesată de serviciile lui Adeyemi.
Etichete: juventus , borussia dortmund , karim adeyemi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRevenire surpriză în tricoul României: „Mă întorc la echipa naţională, acolo unde inima mea bate altfel”
Echipele calificate în urma preliminariilor la turneul final, găzduit de Polonia, România, Cehia, Slovacia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„O tragedie! Aşa am fost blestemaţi mereu” Cristi Borcea, revoltat pentru situaţia lui Dinamo, în plină luptă pentru titlu!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Fostul preşedinte şi acţionar...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCorvinul Hunedoara – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30). Meci dificil pentru campioana României la Arad
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Meciul dintre Corvinul Hunedoara...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Nicolescu a dezvăluit cine a provocat scandalul de la Csikszereda – Dinamo: „Asta arată frica!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Andrei Nicolescu, președintele lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login