
Juventus Torino și Borussia Dortmund au oferit de departe cel mai tare meci din istoria recentă a UEFA Champions League. Cele două echipe au oferit un spectacol pe cinste în Italia, într-un meci cu opt goluri, scorul pauzei fiind, culmea 0-0.
A fost abia al doilea meci din istoria Ligii Campionilor în care se înscriu nu mai puțin de opt goluri într-o repriză, recordul fiind stabilit anul trecut de Bayern Munchen.
Juventus – Borussia Dortmund, meci care intră direct în cărțile de istorie
S-a scris istorie marți seară la Torino, în prima etapă a fazei principale de UEFA Champions League. Juventus și Borussia Dortmund au luptat până la ultima suflare pentru cele trei puncte puse în joc, însă rezultatul final a fost o remiză spectaculoasă.
Gruparea din Bundesliga a condus de trei ori pe tabelă în Italia, ultima dată la 4-2, dar, Juventus a revenit incredibil și a punctat de două ori în minutele de prelungire.
Dușan Vlahovic a redus din diferență în minutul 90+4, iar două minute mai târziu, același Vlahovic l-a servit excelent pe Lloyd Kelly, care a stabilit scorul final.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăS-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”
În cadrul podcastului iAM Retro, pe care îl realizează alături de Vlad Ispas, jurnalistul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăS-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”
În cadrul podcastului iAM Retro, pe care îl realizează alături de Vlad Ispas, jurnalistul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăJose Mourinho i-a dat replica lui Fermin Lopez înainte de El Clasico
Jose Mourinho a răspuns scurt și tăios atunci când a fost întrebat dacă duelul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmă”Ofensiva Craiovei”. Concluziile lui Mitran după victoria din Andorra: ”Baiaram e cel mai valoros român din SuperLiga, Assad e cel mai bun vârf”
E adevărat că Assad Al Hamlawi e cel mai bun vârf din competiție și...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login