
Ionuț Vînă a oferit prima reacție după ce a marcat un gol spectaculos în meciul câștigat de Farul cu Botoșani, scor 2-0. Mijlocașul de 30 de ani al constănțenilor a deschis scorul în minutul 5 cu un șut de senzație, din marginea careului, direct în vinclul porții apărate de Anestis. Tot Vînă a scos și penalty-ul transformat de Ionuț Larie în minutul 45+2.
Ionuț Vînă a dezvăluit că a simțit că execuția sa va fi una de zile mari în momentul în care a șutat pe poarta celor de la Botoșani. Mijlocașul s-a declarat bucuros de reușita sa, și a declarat că regretă că vine pauza datorată meciurilor naționalelor, ținând cont de forma bună arătată de Farul în ultima perioadă.
Ionuț Vînă, după euro-golul din Farul – Botoșani 2-0
„Mi-a ieșit iar o execuție frumoasă, mă bucur că am luat cele trei puncte. Îmi pare rău că vine pauza, după forma arătată. Acum avem timp să punem la punct ce avem de pus, să continuăm așa când se reia campionatul.
În primul rând, cred că jocul meu e mai ofensiv, pot să ajung mai repede la careu, cred că de asta vin și execuțiile, pasele la atacanți. În rest, sunt același jucător. Da, din momentul în care mi-a plecat din picior, am zis că 100% e o execuție frumoasă, nu am știut că e bară-gol. Mai exersez și la antrenamente, e important că la meciuri intră.
Ne-am schimbat atitudinea, fiecare dă tot ce are mai bun, încearcă să facă ambele faze cât mai bine. Important e că acum ne intră și golurile. (Ce discuție ai avut cu Leo Grozavu la final?) Nu mai contează, e fotbal, se întâmplă, nu e nicio problemă, îl respect, mi-a fost antrenor, știu că e mai vulcanic, echipa lui pierde și poate a vrut să mă destabilizeze”, a declarat Ionuț Vînă, conform primasport.ro, după Farul – Botoșani 2-0.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăGigi Becali, gata să ia o decizie radicală după ce FCSB a fost umilită de Craiova: ”Lasă-te și vezi-ți de treaba ta!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login