-
Handbal: Dinamo – Fredericia, joi, 19:45, DGS 2
-
Liga 2: FCU Craiova – Unirea Ungheni, joi, 20:00, DGS 1
În ultimele zile de mercato, echipa antrenată de Marius Șumudică (53 de ani) a realizat ultimele transferuri, printre care și cel al lui Constantin Grameni (21 de ani).
Ionuț Badea: „Grameni va aduce un plus Rapidului”
Rapid l-a transferat pe Constantin Grameni, după ce patronul Dan Șucu le-a plătit celor de la Farul Constanța suma de 400.000 de euro.
Ionuț Badea (48 de ani), analistul Digi Sport, a vorbit despre transferul făcut de formația din Giulești și este de părere că mijlocașul va aduce un plus liniei de mijloc a Rapidului, dar și că este o investiție de viitor.
”E o mișcare mai complexă de jucători față de anul trecut. Venirea lui Grameni e un plus de valoare pentru Rapid la mijlocul terenului.
Îmi pare rău pentru Emmers, care nu își revine. El era un jucător foarte important pentru mijlocul Rapidului. Hromada nu are incisivitatea lui Emmers.
Grameni nu a venit pentru a crește valoarea, ci și ca o potențială investiție pentru viitor. Adică ce s-a întâmplat cu Krasniqi și Rrahmani se poate întâmpla și Grameni, la un transfer mă refer”, a transmis Ionuț Badea, la emisiunea Liga Digisport.
Constantin Grameni va purta numărul 8 la Rapid, formație unde a semnat un contract valabil până în 2027.
- Constantin Grameni este cotat la 2.000.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
- Constantin Grameni a marcat 10 goluri, în 135 de partide pentru Farul Constanța.
Reacția lui Jayson Papeau, după ce a plecat de la Rapid
Jayson Papeau (28 de ani) a plecat de la Rapid, după doi ani petrecuți la gruparea din Giulești.
Mijlocașul va evolua din această toamnă la Al Markhiya, grupare din liga a doua qatareză.
După ce s-a despărțit de Rapid, Jayson Papeau le-a transmis un mesaj emoționant giuleștenilor prin intermediul rețelelor sociale.
”Iulie 2022, când am ajuns în București, nu mă așteptam la ce se va întâmpla cu mine. După 2 zile, am bifat primul meu joc oficial în Giulești și a fost în cel mai bun derby românesc. În acea zi mi-am dat seama de ceva: a fost alegerea potrivită să mă alătur acestui club.
Aici, în timpul contractului, am întâlnit oameni foarte amabili. M-au ajutat să mă simt confortabil și mi-au dat încrederea lor, de parcă eram deja un membru al familiei. Nu pot să-i menționez pe toți, dar antrenori, personal medical, gașca media așa cum le numesc eu etc..
Și cu siguranță jucători. Am avut momente bune, am avut momente proaste, dar asta este viața. Personal, am apreciat această experiență alături de voi toți, m-ați ajutat să cresc, ca fotbalist și ca bărbat, așa că am vrut doar să vă mulțumesc, băieți. Vestiarul nostru a fost uimitoar, o adevărată familie.
Și, de asemenea, le mulțumesc foarte mult oamenilor care lucrează în spate, au ajutat atât de mult clubul. Mențiune specială pentru patronul Șucu
La final, vreau să fiu recunoscător fanilor. Vă mulțumesc pentru ceea ce mi-ați făcut, vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat, în vremuri rele și bune, vă mulțumesc pentru impactul pe care îl aveți pentru club și jucători, vă mulțumesc că ați cântat 90 de minute la fiecare meci, vă mulțumesc pentru mi-ați dedicat un cântec, mulțumesc pentru ceea ce sunteți. Unul dintre voi”, a scris Jayson Papeau.
Etichete: ionut badea , transferuri rapid , constantin grameni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnthony Joshua se pregăteşte de revenirea în ring, după accidentul tragic în care şi-a pierdut prietenii: “Azi e următorul pas”
Boxerul britanic Anthony Joshua, fost campion mondial la categoria grea, va reveni în ring...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRăzvan Lucescu, despre înfrângerea din Cupa Greciei: “Când pierd un meci, parcă mor”. Anunţ legat de viitorul său: “Sunt sincer”
Răzvan Lucescu a vorbit despre înfrângerea dramatică suferită de PAOK Salonic, în finala Cupei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă“Fraţii de la Rapid, I love you”. Gică Craioveanu, declaraţie savuroasă despre şansele la titlu ale Universităţii Craiova
Gică Craioveanu a oferit declaraţii despre şansele Universităţii Craiova la titlu, după victoria cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCooper Flagg e “Rookie of the Year” după cifrele uriaşe din acest sezon
Fenomenul echipei Dallas Mavericks, Cooper Flagg, în vârstă de 19 ani, a fost desemnat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login