
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
La sfârșitul partidei, Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul ardelenilor, a cerut conducerii clubului să aducă la echipă în perioada imediat următoare doi jucători: un mijlocaș și un atacant.
Dacă în privința transferului unui mijlocaș oficialii lui CFR nu au găsit încă o soluție, în cea a legitimării unui atacant se pare că Ioan Varga, patronul echipei, a găsit o variantă care a fost tatonată intens până acum și de rivalele din SuperLigă.
Concret, în cursul zilei de luni (15 iulie), Varga a anunțat că a început negocierile pentru aducerea lui Louis Munteanu (22 de ani) în Gruia, jucător care a fost dorit în acest mercato atât de Rapid, cât și de FCSB.
Marți, 16 iulie, Ioan Varga a revenit și a oferit detali despre cum decurg negocierile dintre CFR și Fiorentina, clubul de care aparține Munteanu.
Ioan Varga: ”Acum suntem în negocieri cu Fiorentina pentru Louis Munteanu”
Ioan Varga a susținut că, în aceste momente, CFR Cluj se află în negocieri cu oficialii Fiorentinei pentru a stabili suma pe care se va face transferul lui Louis Munteanu în Gruia.
Dacă cele două cluburi vor găsi un numitor comun în acest sens până la sfârșitul zilei de marți (16 iulie), patronul ardelenilor a spus că va demara miercuri (17 iulie) discuțiile cu atacantul de 22 de ani pentru a stabili detaliile contractuale ale acestuia.
”Suntem în negocieri. Încă nu avem un feedback clar. Sper ca până mâine să avem un răspuns pozitiv. Acum suntem în negocieri cu clubul, iar mâine urmează cu jucătorul”, a spus Varga, la AS.ro.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2025 mai are atacantul contract cu Fiorentina
VIDEO Rezumat CFR Cluj – Dinamo, scor 3-2
Etichete: cfr cluj , louis munteanu , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGarita a rupt tăcerea, după ce s-a certat cu Vali Crețu la antrenamentul FCSB-ului
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mihalcea a dat declarația serii, după FCSB – UTA 1-3
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”A lovit” de două ori în FCSB – UTA Arad și a spus-o direct
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGabi Balint a făcut-o ”praf” pe FCSB, după eșecul 1-3 cu UTA: ”Echipă fără stăpân!”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login